Doi fraţi au pornit pe acelaşi drum în fotbal, dar viaţa le-a pregătit capitole complet diferite. Unul a pierdut patru ani din carieră, celălalt a ajuns la Cupa Mondială cu gândul la el, iar legătura dintre ei a rămas neclintită.
Fotbalul este despre victorii şi înfrângeri, despre momente de glorie şi perioade dificile care pot schimba cursul unei cariere. Dincolo de trofee, transferuri şi statistici, există însă poveşti despre familie, alegeri şi drumuri diferite, care arată cât de imprevizibil poate fi parcursul unui fotbalist.
Povestea fraţilor Luka şi Mario Vuskovic este una dintre acestea. Deşi au acelaşi vis şi aceeaşi pasiune pentru fotbal, destinele lor au urmat drumuri foarte diferite.
Primul dintre ei a petrecut patru ani departe de teren în urma unei suspendări pentru dopaj, iar celălalt a încercat să ducă mai departe numele familiei prin evoluţiile sale de pe teren.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Totul a început însă cu cel mai dificil moment din cariera lui Mario, fratele mai mare, un episod care avea să îi schimbe viaţa şi, într-un fel, să influenţeze şi parcursul lui Luka.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Cazul de dopaj şi patru ani fără fotbal
În toamna anului 2022, cariera lui Mario Vuskovic a luat o întorsătură dramatică. Fundaşul croat, care avea aproape 21 de ani şi devenise unul dintre jucătorii de bază ai lui Hamburg în perioada în care clubul evolua în Bundesliga 2, a fost depistat pozitiv cu EPO (eritropoietină).
Această substanţă este interzisă în sport şi poate creşte numărul de globule roşii din organism, ceea ce ajută la transportul oxigenului către muşchi. Acest tip de dopaj este asociat în special cu sporturile de anduranţă, însă este interzis în toate disciplinele sportive, inclusiv în fotbal.
Mario a negat încă din prima zi că ar fi folosit în mod intenţionat această substanţă. Atât el, cât şi clubul Hamburg au contestat rezultatul testului şi au prezentat experţi care au încercat să demonstreze că analiza putea fi eronată.
Cu toate acestea, atât probele A şi B, cât şi procedurile antidoping au fost considerate valide de instanţele sportive, iar cazul a continuat.
În martie 2023, Tribunalul Sportiv al Federaţiei Germane de Fotbal (DFB) l-a suspendat pentru doi ani, pedeapsă calculată retroactiv din noiembrie 2022. Totuşi, cazul nu s-a încheiat acolo.
Atât Mario, care îşi susţinea nevinovăţia şi cerea anularea sancţiunii, cât şi Agenţia Mondială Anti-Doping (WADA) şi Agenţia Naţională Anti-Doping din Germania (NADA), care considerau că regulamentul impune o sancţiune mai severă, au făcut apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).
În declaraţiile sale, Mario Vuskovic a încercat să îşi susţină poziţia prin toate mijloacele disponibile, ”pentru a-mi dovedi nevinovăţia în instanţă, teste cutanate, teste cu detectorul de minciuni.
Nici poliţia nu a găsit niciun lanţ de aprovizionare, oameni de ştiinţă de renume mondial sunt de acord cu mine. Am încercat totul, nu am fi putut face mai mult, şi totuşi verdictul a fost împotriva mea”.
În august 2024, TAS a pronunţat decizia definitivă. Apelul lui Mario a fost respins, iar cel al WADA şi NADA a fost admis, ceea ce a dus la dublarea sancţiunii de la doi la patru ani.
Tribunalul a motivat că, în lipsa unor circumstanţe atenuante care să justifice reducerea pedepsei, regulamentul antidoping prevede o suspendare de patru ani pentru prezenţa unei substanţe precum EPO. Astfel, fratele cel mare a rămas suspendat până în noiembrie 2026.
Pentru orice jucător, patru ani în afara terenului reprezintă aproape o eternitate. Mulţi s-ar fi aşteptat ca Hamburg să încheie definitiv colaborarea cu jucătorul. În schimb, clubul din nordul Germaniei a făcut exact opusul.
În ciuda suspendării primite în urma cazului de dopaj, Hamburg a ales să îi ofere un nou contract, valabil după expirarea sancţiunii. Decizie luată cu scopul decis de a-i păstra locul în cadrul echipei şi să îi ofere şansa de a reveni pe teren după perioada în care nu a putut evolua.
"Continuăm să fim solidari cu fundaşul nostru. Contractul actual al croatului va fi înlocuit cu unul bazat puternic pe performanţă, după ce perioada de suspendare se încheie", a fost mesajul prin care clubul legendar german îşi arăta încrederea în nevinovăţia jucătorului suspendat.
La rândul său, Mario a apreciat sprijinul primit din partea tuturor celor de la Hamburg în toată această perioadă: ”Dacă nu aş fi avut HSV în spatele meu, iar fanii nu ar fi continuat să-mi cumpere tricoul şi să-mi scandeze numele la meciurile de acasă, aş fi plecat mai devreme. Aceste lucruri sunt cele care îmi dau puterea de a continua să mă antrenez singur în fiecare zi”.
Mario Vušković on support from HSV and the fans:
— Croatian Football (@CroatiaFooty) February 25, 2025
"If I didn’t have HSV behind me if the fans didn’t still buy my jersey and chant my name at home games, I would’ve given up.
These things give me the strength to train every day. To prove not just to myself but to the fans,… pic.twitter.com/bsP0subQ9A
Luka, fratele care a jucat pentru doi
În timp ce Mario îşi trăia cei mai grei ani ai carierei departe de teren, Luka Vuskovic începea să-şi construiască propriul drum spre fotbalul mare.
Considerat unul dintre cele mai promiţători fundaşi centrali ai generaţiei sale, croatul de 18 ani a atras rapid atenţia marilor cluburi europene, iar Tottenham a decis în 2025 să investească în viitorul său şi l-a transferat de la Hajduk Split.
Pentru că era încă foarte tânăr, londonezii au ales să îi ofere timpul şi continuitatea de care avea nevoie în altă parte înainte de a face pasul în Premier League. Astfel, a fost împrumutat la Hamburg, locul considerat mediul potrivit pentru dezvoltarea sa.
Alegerea a avut şi o componentă personală pentru Luka, deoarece aici Mario se afirmase înainte de suspendare. Uriaşul club era abia revenit în Bundesliga, iar la sărbătoarea promovării au fost prezenţi ambii fraţi. Câteva luni mai târziu, şi cel mic a ajuns să evolueze pe Volksparkstadion.
Luka Vušković:
— TheCroatian (@TheCroatian_) June 18, 2025
"Mario and I were in Hamburg when they got promoted to the Bundesliga. The fans chanted his name five times. Whenever someone sees him, they show him immense respect."
"He’s waiting for November next year for his suspension to end. However, he’s still thinking… pic.twitter.com/zqAn0WY8qz
Pentru Luka, perioada petrecută acolo a însemnat şi evoluţia într-un mediu care a avut un rol important în parcursul fratelui său Încă din primele luni, fundaşul croat a confirmat prin maturitatea sa şi s-a impus rapid ca titular la echipa nou-promovată.
Evoluţiile sale constante au atras atenţia presei şi a specialiştilor, iar cota sa de piaţă a crescut uluitor într-un timp foarte scurt, de la 12 milioane de euro la 60. Un indicator clar al potenţialului pe care Tottenham îl identificase încă din momentul transferului.
Un detaliu aparte nu a trecut neobservat de fanii ”Dinozaurului”. Luka a ales tricoul cu numărul 44, acelaşi purtat de Mario la HSV. A fost o alegere cu o semnificaţie personală, un mod prin care tânărul fundaş croat a arătat că a păstrat legătura cu parcursul fratelui său la clubul german.
Luka Vušković has joined Hamburg on loan from Tottenham.
— Get German Football News (@GGFN_) August 29, 2025
At HSV, he will wear the no. Luka's brother Mario wore the number when he played for HSV.
Mario is currently serving a doping ban and will return to HSV next year when his ban ends. pic.twitter.com/KCqV1YUcEo
Pe finalul perioadei petrecute la Hamburg, Luka devenise unul dintre jucătorii tineri care atrăgeau atenţia în fotbalul german. Tottenham îi monitoriza evoluţia, iar ascensiunea sa stârnea interesul şi altor cluburi importante.
Cu toate acestea, dorinţa fundaşului era una diferită de ceea ce şi-ar fi imaginat mulţi. El şi-a exprimat în mai multe rânduri intenţia de a rămâne la Hamburg încă un sezon.
Pe lângă argumentele sportive, exista şi motivaţia personală de a avea ocazia să joace alături de Mario după revenirea acestuia din suspendare.
Era dorinţa de a împărţi terenul alături de fratele său mai mare. Ar fi fost un moment cu o semnificaţie specială, cu doi fraţi în aceeaşi echipă, pe acelaşi stadion, în faţa suporterilor lui Hamburg.
Noi începuturi
Anul 2026 a reprezentat un moment de cotitură pentru ambii fraţi Vuskovic. Deşi destinele lor au continuat să urmeze drumuri diferite, amândoi au avut motive să privească spre viitor cu speranţă.
Pentru Luka, mijlocul acestui an a adus una dintre cele mai importante borne ale carierei sale. Convocat în lotul Croaţiei pentru Cupa Mondială, a bifat şi primul său meci la un turneu final, o experienţă pe care orice fotbalist o aşteaptă încă din primii ani ai carierei.
Chiar dacă a jucat într-o singură partidă, cu Anglia (2-4), simpla prezenţă pe cea mai mare scenă a fotbalului mondial a confirmat ascensiunea spectaculoasă pe care o avusese în ultimul an.
După încheierea turneului final, Luka s-a întors la Tottenham, clubul care îi deţinea contractul. Totuşi, londonezii au preferat să îl transfere definitiv la Brighton, acolo unde va evolua în cupele europene în acest sezon. Afacerea a costat 54 de milioane de euro.
We are delighted to confirm the signing of defender Luka Vuskovic from Tottenham Hotspur!
— Brighton & Hove Albion (@OfficialBHAFC) July 14, 2026
Nu era tocmai vestea pe care o aştepta Luka Vuskovic. Spera să mai fie lăsat de Tottenham încă un an la Hamburg: ”Sunt trist. Îmi doream foarte mult să rămân aici. Este cunoscut faptul că dorinţa mea este să joc pentru HSV alături de fratele meu, Mario. Dar în fotbal nu poţi avea întotdeauna tot ceea ce îţi doreşti”.
Plecarea s-a produs, iar despărţirea a fost grea. ”Mulţumim pentru acest sezon special, Luka! Pasiune, goluri spectaculoase, constanţă şi un angajament extraordinar”, i-a transmis Hamburg. Mario a reacţionat, la rândul său, printr-un mesaj de susţinere pentru fratele său mai mic: ”Întreaga mea familie este mândră de el”.
Luka!
— HSV English (@HSV_English) May 21, 2026
Passion, spectacular goals, consistency, and outstanding commitment.
„My entire family is proud of him." - Mario #Vuskovic #nurderHSV pic.twitter.com/j7s4C2bwkW
În acelaşi timp, pentru Mario începea perioada premergătoare revenirii în activitate. Conform regulamentului, de la mijlocul lunii septembrie 2026, fundaşul croat va putea relua antrenamentele alături de colegii săi de la Hamburg, după ce, în ultimii aproape patru ani, s-a pregătit doar individual.
Reintegrarea în programul echipei va reprezenta primul antrenament colectiv al lui jucătorului în vârstă de 24 de ani după această perioadă şi un nou pas în procesul revenirii sale la competiţiile oficiale.
Suspendarea sa expiră oficial pe 15 noiembrie 2026, ceea ce înseamnă că din data de 16 noiembrie, Mario va avea din nou dreptul de a evolua într-un meci oficial. Rămâne de văzut când va reveni efectiv într-un meci şi în ce măsură va intra în planurile echipei.
Deşi nu au împărţit terenul în tricoul lui Hamburg, Luka şi Mario Vuskovic au rămas apropiaţi pe tot parcursul acestei perioade. Evoluţiile carierelor lor au urmat direcţii diferite, însă legătura dintre cei doi fraţi a rămas aceeaşi.
Poate că, la un moment dat, se vor revedea şi vor avea ocazia să evolueze împreună pentru acelaşi club. Până atunci, însă, fiecare îşi continuă propriul drum în carieră.
Cariera unui fotbalist este influenţată atât de performanţe, cât şi de împrejurări care nu pot fi controlate. Povestea fraţilor Vuskovic reflectă felul în care astfel de momente pot modela trasee diferite, fără a pune capăt unui parcurs sportiv.
- Citește și
- Transfer oficial! Un campion român de la Universitatea Craiova a semnat cu o echipă din Turcia
- Neymar exclude revenirea la naţionala Braziliei: "Momentul meu de glorie a trecut. Nu mai am chef!"
- Michael Phelps, dezvăluiri cutremurătoare! S-a gândit să se sinucidă după ce a ieşit din scenă: "Nu mai voiam să trăiesc"
Afla mai multe despre: cm 2026, croatia, hamburg, tottenham, vuskovic, luka vuskovic, mario vuskovic, special, premier league, tottenham, suspendare, dopaj


.webp)




