INTERVIU | Cum să îţi faci drum în viaţă pe două roţi. Povestea lui Cătălin Sprînceană: ”Am avut 12 coaste rupte pe partea stângă, pneumotorax, un hematom pe rinichi şi fractură de omoplat”

Şi-a făcut curaj să lase la o parte munca de birou, programul de 9 la 5, şedinţele, rapoartele, cifrele, asta deşi la momentul respectiv lucra într-un domeniu care aducea satisfacţii financiare.

 Dar atât. Un click şi totul s-a schimbat la 180 de grade pentru el. Team manager la Dinamo-BikeXpert-Superbet, apoi vicepreşedinte al Federaţiei Române de Ciclism, organizator de maratoane, a acceptat invitaţia Telekomsport de a vorbi despre perioada de la Federaţie, despre curajul de a lua drumul naturii şi sportului.

Reprezinţi povestea AIA de o vezi la televizor doar, pe care cei din faţa unui ecran, de la un birou, o invidiază şi si-ar dori-o dar nu au curaj. Cum treci de la o viaţă de birou la una de sport, stat in natură?
Probabil am fost norocos că am fost crescut în spiritul muntelui şi al naturii, după care am fost şi 15 ani salvamontist, deci am avut un reper solid atunci când am făcut schimbarea profesională si personală la 180 de grade. Adică mi-a fost mai simplu pentru că ştiam ce mă aşteaptă de partea cealaltă, iar banii nu au fost niciodată motivaţia pentru care mi-am schimbat traiectoria.

Tranziţia a durat câteva luni, timp în care mi-am onorat ultimele angajamente faţă de beneficiari, am pregătit închiderea firmei şi în paralel am început să ies cu bicicleta şi cu schiurile de tură din ce în ce mai des.

Am avut puse de-o parte câteva economii din care mi-am cumpărat o bicicletă nouă şi cu care am supravieţuit câteva luni, dar recunosc că m-am lăsat purtat de val fără să am un plan anume. Am avut încredere ca mă voi descurca deşi nu eram sigur că-mi voi face o profesie din ciclism.

Ce te-a determinat să spui "gata!" şi chiar să te ţii de asta?
Nivelul de stres ajunsese la cote mari.  Într-o zi am găsit întâmplător un canal de Youtube al unui roman care schia pe văile din Bucegi iarna şi pedala pe munte vara (Bogdan Boja sau Bubulu). Savurând toate filmele lui, s-a reactivat ceva în mine şi din momentul acela, din prima zi, am ştiu ce trebuie să fac. Click-ul acela m-a eliberat instant de povară şi m-a făcut să-mi proiectez drumul. Sigur, nu aveam încă în plan să fiu team manager de echipă de ciclism, dar ştiam că trebuie să-mi investesc o parte din economii în biciclete, schiuri şi echipament de munte.  

Odată ce am început să fac toate acestea a venit şi o limpezire a minţii şi detaşarea de viaţa profesională de până atunci şi căutarea de variante mi s-a părut deodată de bun augur. Am început într-o primăvară, iar în iarnă aveam deja primul job din ciclism, la BikeXpert.

“Nu ne opreşte nimeni, în afară de noi, ca să facem sport, să ieşim în natură,  să mergem cu bicicleta sau să alergăm”

Ce crezi ca îi opreşte pe alţii să iţi urmeze exemplul?
În majoritatea cazurilor cred că teama si obişnuinţa. Sunt mulţi oameni nemulţumiţi de ceea ce fac în viaţă şi majoritatea continuă aşa până la pensionare, plini de frustrări şi nemulţumiri, prinşi în plasa obişnuinţei şi a temerilor de o schimbare.

Poate că eu am avut de partea mea o conjunctură favorabilă. Faptul că nu aveam împrumuturi la bancă sau că nu eram într-o etapă a vieţii în care să am o familie sau cine ştie ce responsabilităţi. Probabil pentru alţii schimbarea profesională poate fi mai complicată, dar nu ne opreşte nimeni să nu ne schimbăm stilul de viaţă, care poate avea un impact pozitiv şi asupra vieţii profesionale!

De fapt aici vreau să punctez. Nu ne opreşte nimeni, în afară de noi, ca să facem sport, să ieşim în natură,  să mergem cu bicicleta sau să alergăm. Să începem să prindem gustul sportului în loc de cel al sedentarismului.

Despre ciclism se vorbeşte prea puţin in Romania. De ce? De ce nu a prins mai deloc sportul ăsta printre români?
Ciclismul a prins foarte bine printre români şi este într-un trend ascendent, doar că nu este promovat. Unele evenimente de ciclism pentru amatori, din ţară, au la start şi mii de participanţi si totuşi popularizarea acestora nu prea iese din bula sportului cu pedale. La fel şi cele pentru profesionişti.

Sunt de părere că factorul politic ar trebui să impună un echilibru în marketingul sportiv şi modul în care acesta este făcut, în presa TV şi cea scrisă, ceea ce am şi sugerat de curând într-o dezbatere de la Ministerul Sportului. Modul actual de promovare al sportului nu avantajează dezvoltarea ciclismului sau a altor sporturi aflate într-un con de umbră. În fond, partenerii din sport ar trebui să primească publicitate în schimbul susţinerii, cum e şi normal.

E văzută cumpărarea de o bicicletă scumpa drept ceva al oamenilor cu bani? Ai lucrat în domeniu, de asta îndrăznesc să întreb asta.
Nu neapărat. Ciclismul nu e un sport ieftin, cu siguranţă, dar nu trebuie să fie nici scump. Am identificat trei tipuri de clienţi pentru bicicletele scumpe: sportivii de performanţă, fie prin cluburi, fie independent, amatori pasionaţi, business-urile (din ce în ce mai multe), axate pe tururi organizate şi închirieri.

La un pas să moară în Turcia

Am citit despre o accidentare îngrozitoare avută într-un cantonament în Turcia. Poţi să îmi povesteşti despre ea?
Era începutul lui 2017. Mă pregăteam de un an ca să particip la cel mai mare şi greu concurs de Mountain Bike din lume, la Absa Cape Epic, în Africa de Sud. 8 etape şi 800 km, o nebunie unde urma să încerc sa-mi întrec limitele.Eram în cantonament cu echipa în Turcia şi rulam cu viteză pe sosea.

La 60 km pe ora, nu ştiu ce se întâmplă şi agăţ cu roata din faţă bicicleta colegului. Plonjez în aer, aterizez pe muchia unei borduri, colegul din spate cade peste mine şi …. Blackout. Mă trezesc în ambulanţă cu dureri groaznice. Concluzia? Toate cele 12 coaste rupte pe partea stângă, pneumotorax, un hematom pe rinichi şi fractură de omoplat + casca făcută bucăţi. Nu doar că se pierduse toată munca din ultimul an, dar am fost la un pas să-mi pierd viaţa. Am stat doua săptămâni în spital şi 5 luni fără să ma urc pe bicicletă.

Să mă mai gândesc să revin la concursul din Africa? Complicat, dar merita să încerc.
În vară m-am reapucat de ieşiri uşoare cu bicicleta şi să revin firav la câteva competiţii pentru amatori din ţară. Am avut momente când am fost la un pas să renunţ, mai ales că în acel an am trecut şi prin alte probleme personale.

În primele luni din 2018 am stat mai mult plecat prin ţările calde, pentru pregătire şi am reuşit să ajung la Absa Cape Epic într-o formă foarte bună. Ba mai mult am terminat printre cca. primele 100 de echipe din 800, un rezultat la care nici nu visam.

Cât te costă să mergi pe drumul pe care mergi tu? De la echipament, la bicicletă, la cantonamente, competiţii. Sunt mulţi care vor sa facă asta, dar nu îşi permit?
Aşa cum am mai spus, ciclismul nu e un sport ieftin. Un ciclist cu aspiraţii la podium, care practică Mountain Bike-ul, deţine în general cel puţin doua biciclete, un MTB şi o bicicleta de sosea (curieră). Preţurile unui MTB bun de concurs pleacă de la 2000–4000 euro şi ajung si la 11.000 euro, iar preţul mediu a unei cursiere este cam de 3000 euro (nu şi pentru cele pe care le vezi in Turul Franţei).

Echipamentul este foarte important dacă te gândeşti (de ex.) că o cască iţi poate salva viata. Articolele vestimentare specifice (pentru toate sezoanele), casca, ochelarii şi pantofii pot trece uşor de 800 de euro.
Orice ciclist care se respectă îşi măsoară antrenamentele sau condiţia fizică în cifre, iar aici ciclocomputerele cu GPS şi senzori de putere şi puls sunt deja la mare căutare, acest combo costând cca. 1000 de euro.

Ar trebui luată în calcul şi întreţinerea celor de mai sus, cu alte sute de euro pe an. Aceasta e doar o componentă pentru că urmează să vă scriu despre deplasări.

De cele mai multe ori antrenamentele se fac pe lângă casă şi nu prea costă, dar cei consecvenţi merg în cantonamente de 1-3 ori pe an (in funcţie de obiective). Dacă Romania se afla într-o zona mai caldă, scăpam mai ieftin, dar aşa luaţi ca referinţă costurile unei vacanţe în străinătate pentru fiecare cantonament. Alternativa este practicarea unor sporturi complementare pe timpul iernii, cum ar fi alergarea şi schiul de tură.

Evident, de cele mai multe ori toate aceste eforturi financiare le facem ca să obţinem rezultate la competiţii, iar participarea la fiecare înseamnă taxă de înscriere, transport, cazare şi mese, cu costuri variabile în funcţie de cât de departe eşti dispus să călătoreşti. În medie, pentru Romania, pentru o zi de concurs echipa noastră cheltuie cca. 800 Lei/ sportiv.

Din păcate nu toţi îşi permit sa facă ciclism de performanţă sau competitiv, dar nici nu trebuie.

Nu ai nevoie neapărat de o bicicletă de top ca să faci mişcare sau să participi la competiţii sau chiar să ai rezultate bune. În general, in lume, proporţia celor care fac ciclism la modul acesta este cu mult mai mare decât a celor care merg la concursuri.

În afara de sănătate (corp, minte), cum te-a schimbat natura şi ceea ce faci in prezent?
Natura, muntele, bicicleta, mi-au definit personalitatea si stilul de viaţă. Mă simt foarte norocos şi recunoscător că sunt sănătos şi ca am rămas fit. Metabolismul se schimbă odata cu vârsta, iar sportul, împreuna cu alimentaţia sunt singurele care pot menţine un echilibru al corpului.

Familia cum a reacţionat iniţial la planurile tale?
Mama a devenit la un moment dat îngrijorată când nu mai coboram de pe bicicletă si ajunsesem sa slăbesc pana la 62 kg (eu la 1,81m). Dar aşa probabil sunt toate mamele şi în final s-a obişnuit.
Mă bucur de o familie deschisă. Cu tata şi cu mătuşa mea am început să merg pe munte, de la 4 ani.

“Mi-am bifat misiunea la Federaţie”. În ce relaţii e cu ministrul Sportului

Ce implică managementul unei echipe de ciclism, pe lângă organizarea de concursuri şi participarea la competiţii?
Managementul echipei reprezintă un job full time, tot timpul anului. Elaborarea strategiei şi planificarea  calendarului competiţional al echipei, a deplasărilor săptămânale la concursuri, au devenit parte din program, iar provocările sunt de fapt altele.

Pe lângă eforturile condensate pe care le depunem de 2-3 ori pe an pentru organizarea evenimentelor proprii (BikeXpert Alpine Challenge, Maratonul Vinului, Bucureşti MTB Race), este foarte important să rămâi aproape de oamenii din echipă, zi de zi. La fel şi faţă de sponsori, iar fiecare relaţie are particularităţile sale.

Managementul unei echipe nu înseamnă doar directive, organizarea deplasărilor sau asigurarea materialelor de care au nevoie sportivii ci şi construirea unei relaţii de încredere.

Daca relaţia nu depăşeşte graniţa aceasta, nu cred că poţi coagula o echipă în jurul tău. De exemplu, mă axez şi pe educaţia sportivilor pentru abordarea unui marketing personal.

Relaţia cu sponsorii este la fel de importantă pentru că în fond ei ne susţin activitatea. Fiecare sponsor are cerinţele lui şi ideile lui şi este important sa ţii cont de acestea.

Dinamo-BikeXpert-Superbet înseamnă mai mult decât o echipă de sportivi de performanţă care aduce rezultate. Suntem şi un grup mare de amatori, de pasionaţi de biciclete de toate vârstele. 65 în total. De fapt aşa ne-am început activitatea, acum 10 ani. Relaţia bună dintre noi este foarte importantă când vine vorba despre unitatea echipei mari. Amatorii contribuie cu idei, voluntariat la evenimentele pe care le organizam. Ieşim la ture în natură împreună, sărbătorim momente importante alte anului împreuna şi per ansamblu suntem ca o familie.

Fă-ne să înţelegem care e situaţia la Federaţie în acest moment. Cum era când ai venit tu, cum e acum. Cât buget se alocă? E suficient? M-am retras din FRC odată cu repetarea alegerilor de anul trecut. Nu am mai candidat pentru că am simţit nevoia să fac o pauză şi mai multe pentru echipa de ciclism din care fac parte. 

În 2017 când am fost ales vicepreşedinte am găsit FRC într-un haos total, după câţiva ani de scandaluri şi procese. Rămân la părerea că au urmat aproape 4 ani în care federaţia a avut la conducere cea mai bună echipă pe care a avut-o vreodată.

Am reuşit, împreună, să punem pe picioare, de la zero, un sistem amplu de cupe şi campionate naţionale, echipa naţională de ciclism, am revitalizat Turul României şi am lucrat la programul de calificări pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Mi-am bifat misiunea acolo. Mi-am văzut realizat visul de a vedea România participând cu un rezultat bun la Tokyo, proba de Mountain Bike, prin Vlad Dascălu.

O sa avem vreodată performanta in ciclism?
Avem ciclism de performanţă la cel mai înalt nivel, dar trebuie menţinut. In asta constă provocarea pe termen mediu şi lung. Vlad Dascalu este Campion Mondial si European la MTB sub 23 de ani, în 2019, locul 4 la Campionatul Mondial de anul trecut şi locul 7 la Jocurile Olimpice. Echipa noastră, Dinamo-BikeXpert-Superbet a fost prima sa echipa şi ne dorim să-i reproducem rezultatele şi cu alţi sportivi.

Ce alt sport îţi place şi ţi-ar fi plăcut să îl practici?
Îmi place schiul de tură. Sunt la fel de pasionat ca şi de ciclism. Cred că sunt sporturi complementare şi ambele te ajută să explorezi natura sălbatica şi sa te bucuri de ea.

Eşti in relaţii bune cu actualul ministru al sportului? Pasiuni comune aveţi, mă întrebam dacă aici se opreşte totul sau nu.
Să spunem că am lucrat mai mult timp împreună, cu rezultate bune, decât ne-am contrariat pe păreri divergente. Sau altfel spus ne leagă mai multe lucruri bune decât cele mai puţin bune. 

Coronavirus ne-a transformat în oameni şi mai sedentari decât înainte. Cum facem să ieşim din zona asta de confort în care pare că ne-am afundat şi mai tare?
Când vine vorba despre acest subiect, cred că există două tipuri de oameni. Cei pe care pandemia i-a transformat în sedentari şi cei pe care pandemia i-a chemat spre sport şi natură.
Cifrele ne spun că în 2020, primul an al pandemiei, vânzarea de biciclete a crescut şi cu peste 50% faţă de anul anterior. Pe munte sunt din ce în ce mai mulţi oameni şi copii ceea ce ne întăreşte ideea că pandemia a acţionat şi ca un imbold. Totuşi, suntem datori să-i convingem pe semenii noştri sedentari ca să-şi schimbe stilul de viaţă pentru că sportul însemnă în primul rând prevenţia problemelor de sănătate.

Dacă fiecare dintre noi ar face eforturi să-şi convingă un prieten sau membru al familiei să practice un sport cu regularitate, fie că vorbim despre mişcare sau plimbări în natură, am ajunge rapid sa fim o societate mai sănătoasă şi mai optimistă, ceea ce ar atrage de la sine alte multe beneficii sociale.

Cum de sunteţi una dintre cele mai longevive echipe de ciclism din România?
În primul rând cred că răspunsul se legă de pasiunea pentru această echipă, pentru tot acest proiect pe care l-am construit de la zero acum 10 ani şi de faptul că în timp ne-am axat şi am  investit mult în tineri, în rezultate, dar şi în marketing şi relaţionare.

Periodic echipa se regenerează cu tineri cadeţi şi juniori pe care “punem ochii” şi pe care îi cooptam. În mare parte ei vin de la MTB Academy, şcoala de Mountain Bike a antrenorului nostru Razvan Jugănaru sau pepiniera clubului.

Pentru că echipa de amatori este la fel de importantă, ne preocupă şi cooptarea de pasionaţi care se  remarcă prin personalităţi deosebite sau rezultate foarte bune la categoriile lor. Ne mândrim cu diversitatea echipei noastre, de colegii noşti care provin din domenii, medii zi zone diferite de activitate şi cu energia acestora.

Din 2018 suntem prima şi singura echipa internaţionala (UCI) de Mountain Bike din România. Cred că este foarte important pentru încrederea sportivilor din echipă ca să fie parte dintr-o identitate recunoscută internaţional şi în dreptului numelui fiecăruia, pe tabelele cu rezultate, să apară numele echipei în loc de o bară. În primul rând este vorba de o idee de apartenenţă.

De asemenea, mă bucur că am alături o întreagă echipă eficientă de management.

 Galerie foto

• 

• 

Afla mai multe despre: ciclism