Eugen Baciu a avut una dintre rarele sale apariţii publice. Fostul fundaş al FCSB-ului a fost invitat la inaugurarea restaurantului deschis de Daniel Opriţa în AFI Cotroceni.
Eugen Baciu are una dintre cele mai ciudate poveşti din fotbalul românesc. A fost transferat în 2004 de FCSB de la FCM Bacău şi a fost ţinut ”captiv” timp de şapte ani la echipa lui Gigi Becali, din cauza unei clauze din contractul de transfer. Concret, FCSB ar fi trebuit să-i plătească lui Dumitru Sechelariu suma de 800.000 de euro, dacă Gigi Becali l-ar fi vândut pe Eugen Baciu sau l-ar fi lăsat să plece liber de contract.
Aşa s-a ajuns în situaţia în care Eugen Baciu a jucat timp de şapte ani la FCSB, deşi era mai mult rezervă sau juca la echipa secundă a clubului. De fiecare dată când a ajungea la final de contract, Gigi Becali îi înainta o nouă ofertă, pentru a nu plăti acea clauză către Sechelariu - cu care patronul FCSB se certase între timp.
Totuşi, atunci când antrenorul a apelat la el, Baciu a fost o soluţie de încredere. Cel mai bun meci al său în tricoul FCSB-ului a fost pe 2 octombrie 2007, cu Arsenal, pe Ghencea, meci pierdut de ”roş-albaştri”. Baciu a fost votat atunci cel mai bun jucător de la FCSB, după ce nu i-a dat nicio şansă lui Emmanuel Adebayor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Jucătorul de Champions League ajuns "bugetar"
Până la urmă, în 2011, Eugen Baciu a plecat de la FCSB, a revenit la FCM Bacău, dar echipa s-a desfiinţat şi el s-a retras. Ulterior, a apărut foarte rar în public şi a preferat să ducă o viaţă în anonimat. În prezent, Eugen Baciu este "bugetar" şi lucrează ca profesor de educaţie fizică. În plus, fostul fundaş pregăteşte câteva grupe de juniori şi urmează să înceapă cursurile pentru licenţa UEFA B.
Ce mai face Eugen Baciu?
Eugen Baciu deocamdată e profesor de educaţie fizică şi antrenez nişte grupe de copii şi juniori.
Nu te-ar tenta să revii la un nivel mediu spre înalt?
Ba da. De ce nu ? Am terminat licenţa C, urmez cursuri la licenţa B. Îmi doresc o carieră în antrenorat, dar vreau să o iau de jos uşor cu grijă şi atenţie.
Ştiu elevii tăi de performanţele tale?
Cei mai mari da. La gimnaziu la liceu şi unii ştiu.
Sunt interesaţi de fotbal de sport?
Asta e o mare problemă. Copiii nu mai vin către sport. S-au cantonat mai mult pe tablete, pe tehnologie. Ar trebui făcut ceva la invel naţional, inspectorat şcolar, să atragă copiii către fotbal.
Şi în Bacău e o problemă. Stadionul dărămat.
Da, da. Dărmat, în paragină. Vor să facă mall.
Ce îi spui unui copil la ora de sport?
În primul rând trebuie să îi vorbeşti frumos şi să faci lucruri care să îl atragă. Jocuri frumoase, inteligente, să vezi ce aptitudini are. Să îl îndrepţi spre fotbal sau alt sport. Am o relaţie bună cu copiii. Îmi place să lucrez cu copiii.
Cât petreceai jucând fotbal?
Ştiţi că înainte infrastructura era ok. Erau şcoli sportive, se punea accent pe sport. Aveam şi la 10 ani condiţii. Aveam indemnizaţie, echipament, totul pentru a face sport.
Părinţii au răbdare?
Nu prea au răbdare. Vor totul în timp scurt şi e o mare problemă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: eugen baciu, fcsb, arsenal, adebayor