Cu măsuri draconice impuse încă de la startul actualei pandemii de COVID-19, Ungaria a reuşit să limiteze numărul de persoane infectate la 103 cazuri, deşi a devenit un coridor important pentru românii care se întorc din Vest.
În prima ligă maghiară evoluează şapte jucători români, dintre care cel mai reprezentativ e fundaşul central Adrian Rus (23 de ani), care evoluează la vicecampioana MOL-Vidi Szekesfehervar, acolo unde e coleg cu foştii jucători ai Viitorului, Boban Nikolov si Lyes Houri. Participant la EURO U21 anul trecut, Rus nu a evoluat în acest an din cauza unei accidentări, campionatul fiind suspendat din 14 martie.
Rus a vorbit deschis despre situaţia din Ungaria, despre modul în care se antrenează, dar şi despre dorinţa de a evolua la Jocurile Olimpice din vară.
Care e situaţia actuală in Ungaria? Ce măsuri s-au luat acolo?
Pot spune ca in Ungaria nu sunt multe persoane infectate - circa 80 - dar, spre deosebire de Romania, a existat şi un deces. Măsuri sunt şi aici, dar din ce am văzut, cafenelele şi restaurantele sunt deschise până la ora 15:00.
Ce v-a transmis clubul până în momentul de faţă?
Ni s-a transmis să respectăm cu stricteţe regulile impuse de către autorităţi. Mesajul a fost destul de strict, pentru că suntem persoane publice. Şi ar trebui să dăm un exemplu. Pentru jucătorii maghiari nu e neapărat greu, dar nouă, stranierilor, ni s-a impus să nu plecăm din Ungaria, să nu mergem acasă. E normal, pentru că apoi ar trebui să intrăm în carantină.
Cum arată acum ziua ta?
Fiecare jucător a primit un program individual de la club, iar dimineaţa îl îndeplinesc in fiecare zi. Alerg, fac exerciţiile de forţă, iar apoi am liber. Mă uit la televizor să văd ce se mai întâmplă, mai vorbesc cu prietenii la telefon, apoi prin casă... E plictisitor uneori, dar asta e situaţia, trebuie să fim responsabili.
Cât de greu e pentru un fotbalist sa şi facă pregătirea acasă? Câte ore petreci exersând în contextul în care eşti cunoscut la echipa naţionala ca fiind un jucător foarte bine pregătit fizic?
Fotbalul e un joc de echipă, dar în astfel de situaţii, fiecare se antrenează pe unde poate. Nu e deloc plăcut, iţi lipseşte atmosfera din vestiar, colegii, dar asta este. Cum am spus, sănătatea e pe primul plan. Suntem profesionişti şi trebuie să ne adaptăm la fiecare situaţie, indiferent de cât de dificilă e.
EURO 2020 a fost amânat, dar asupra Jocurilor Olimpice nu s-a luat nicio decizie şi organizatorii vor să se dispute. Ce sentimente te încearcă atunci când ştii că peste trei luni ar trebui să mergi în Japonia?
E cea mai bună decizie! E de ajuns să te uiţi ce se întâmplă în Italia sau Spania, cea mai importantă e sănătatea tuturor, a jucătorilor, a fanilor, a arbitrilor. Cred că UEFA va lua cea mai bună decizie pentru toate părţile implicate.
Aventura de la EURO U21 a fost una fabuloasă, e evident că îmi doresc să merg şi la Jocurile Olimpice, e visul oricărui fotbalist. Cel puţin eu îmi doresc să scot maximum din cariera mea de fotbalist, nu vreau să am regrete.
Care a fost povestea transferului lui Nedelcu la MOL-Vidi? Ce sfaturi i-ai dat atunci când a venit in Ungaria, ţinând cont de faptul că aţi fost colegi la naţională?
Am vorbit cu Dragoş înainte să ajungă aici şi i-am explicat că e vorba de un club profesionist, care are toate condiţiile pentru a face performanţă. Apoi, cel mai bine ar fi să vorbiţi cu el, el ştie mai multe. Dar mi-a dat dreptate, mi-a spus că a fost impresionat, s-au comportat frumos cu el, doar că lucrurile nu s-au materializat.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: adrian rus, interviu