Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Într-un comunicat oficial, cei de la Rapid sar în apărarea lui Săpunaru: ”A încercat să-şi apere colegii de agresiuni”. Giuleştenii cer sancţiuni pentru FC U Craiova

Într-un comunicat oficial, cei de la Rapid sar în apărarea lui Săpunaru: ”A încercat să-şi apere colegii de agresiuni”. Giuleştenii cer sancţiuni pentru FC U Craiova

Rapid

Comentarii

Într-un comunicat oficial, oficialii Rapidului îi iau apărarea lui Cristi Săpunaru după incidentele grave petrecute la finalul meciului FC U Craiova - Rapid 1-0.

Finalul partidei dintre FC U Craiova şi Rapid a fost marcat de incidente foarte grave, cu Cristi Săpunaru în rol principal.

Mai întâi, s-a luat la ceartă cu jandarmii intraţi pe teren să formeze un cordon în jurul galeriei Rapidului. Săpunaru i-a înjurat şi a fost cu greu oprit de colegi.

Apoi, în zona vestiarelor, Cristi Săpunaru s-a luat la bătaie cu un lider de galerie de la FC U Craiova, care se afla în acea zonă, deşi regulamentul îi interzice.

Rapid îi ia apărarea lui Cristi Săpunaru după incidentele de la meciul cu FC U Craiova

Cel mai intens conflict a fost pe tunelul de la vestiare. Înainte de acest episod, Cristi Săpunaru s-a înjurat cu unul dintre liderii de galerie ai lui FC U Craiova.

Acesta a coborât în zona vestiarelor, deşi regulamentul îi interzice accesul în acea parte a stadionului. Supranumit ”Poştaşu”, suporterul lui FC U Craiova şi Cristi Săpunaru s-au luat la bătaie.

Căpitanul Rapidului a fost cu greu ţinut de colegii şi oamenii din staff-ul Rapidului şi conflictul a degenerat.

Într-un comunicat oficial, cei de la Rapid sar în apărarea lui Cristi Săpunaru şi îi acuză pe organizatori că au permis accesul unui lider de galerie în zona vestiarului.

Rapidiştii susţint că Săpunaru n-a făcut altceva decât să-şi apere colegii, după ce a considerat că aceştia sunt în pericol din cauza acelui suporter:

”Clubul FC Rapid a primit cu îngrijorare vestea despre incidentele petrecute imediat după terminarea partidei de la Târgu Jiu, în zona tunelului de acces spre vestiarele echipelor.

Faptul că o persoană străină, care nu avea niciun drept să se afle în acea zonă a stadionului, a putut nu doar să se apropie de jucătorii noştri, dar a şi iscat un conflict fizic cu aceştia, denotă deficienţe grave de organizare din partea clubului gazdă.

Potrivit Art. 59 alin. 5 din Regulamentul de Organizare a Activităţii Fotbalistice (ROAF), accesul în zona vestiarelor este limitat exclusiv arbitrilor, observatorilor, persoanelor înscrise în raportul de arbitraj (jucători, antrenori, etc.) şi agenţilor de pază.

Prin urmare, deşi numărul persoanelor care ar fi trebuit să se afle în acea zonă este unul limitat, imaginile apărute în mass-media aduc mai mult cu o nuntă sau un botez. Tot din aceste imagini, se poate observa că persoana care l-a agresat pe căpitanul echipei, Cristian Săpunaru, nu poartă niciun ecuson ori alte însemne ale clubului organizator.

Astfel, este firesc ca liderul şi căpitanul echipei să încerce să îşi apere colegii de astfel de agresiuni, venite din partea unor persoane cu intenţii necunoscute şi imprevizibile.

Indiferent de miza din teren, siguranţa jucătorilor şi a staff-ului în interiorul stadionului trebuie să rămână, exact cum o impun şi regulamentele din domeniu, obligaţia clubului gazdă.

Regulamentele impun sancţiuni pentru neîndeplinirea acestei obligaţii, astfel încât ne aşteptăm ca aceste sancţiuni să fie impuse în scurt timp.

În acelaşi timp, dorim să ne asigurăm toţi adversarii că, în Giuleşti, siguranţa acestora va fi întotdeauna la fel de importantă ca siguranţa jucătorilor noştri”, se arată în comunicatul oficial emis de Rapid.

Afla mai multe despre: sapunaru 

viewscnt
Articole similare