You are here:

Ionuţ Lupescu a tranşat controversa din jurul echipei naţionale: "Să abordeze cum trebuie meciul"

Ionuţ Lupescu a tranşat controversa din jurul echipei naţionale: "Să abordeze cum trebuie meciul"

Echipa națională

Comentarii

Ionuţ Lupescu (56 de ani) a prefaţat campania de calificare la Cupa Mondială din 2026. ”Kaiserul” a vorbit despre Mircea Lucescu, neconvocatul Louis Munteanu şi grupul care ar putea depăşi lipsa unui lider în echipa naţională.

"Nu e nevoie de un lider". Ionuţ Lupescu a spus pe ce trebuie să se bazeze România în preliminariile Cupei Mondiale

România debutează cu Bosnia, vineri, de la 21:45, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, apoi joacă luni, de la 21:45, în deplasare cu San Marino. 

"Cu experienţa lui poate transmite încredere jucătorilor, pentru a căştiga meciurile pe teren. Acum, sigur, jucând de ani de zile la un anumit nivel, nu la cel mai înalt nivel din păcate, atunci când ne-am lovit de echipe oarecum mai bune, cu Belgia sau cu Olanda, am avut mari probleme. La nivelul acesta la care suntem, destul de jos, ne-am descurcat foarte bine şi sper ca el să facă următorul pas, să intrăm în altă catregorie şi această calificare să fie de bun augur", a spus Ionuţ Lupescu. 

După 74 de meciuri jucate în echipa naţională, Ionuţ Lupescu simte că România are calitate şa nivelul grupului. 

"Nu cred că e nevoie (n.r. - de un lider), important e să fie mai mulţi băieţi, că până la urmă grupul este cel mai important, care să fie alaturi de echipa naţională, să fie cu sufletul la echipa naţională, să dea totul de fiecare dată când vin şi să reuşească să câştige", a mai spus Ionuţ Lupescu. 

Neconvocarea lui Louis Munteanu, controversa momentului la naţionala mare

Atacantul lui CFR Cluj, care este totodată şi golgheterul Superligii, cu 20 de goluri, a avut loc doar la România U21, iar în locul său au fost preferaţi Denis Alibec, Denis Drăguş şi Daniel Bîrligea. 

"Până la urmă un antrenor când îşi face selecţia pentru un meci are câteva luni timp să se gândească, urmăreşte. Vom vedea la sfârşit dacă e decizia corectă sau nu. Cu Louis Munteanu sau fară, naţionala trebuie să câştige, aşa că eu sper că cei care sunt acolo să dea totul pe teren şi să abordeze cum trebuie meciul. 

Ar trebui să fim omogeni, numai că din păcate sunt câţiva accidentaţi, sunt câţiva ieşiţi din formă, că nu joacă la echipa de club şi asta poate să afecteze evoluţia, dar echipa naţională e a tuturor, iar cei care primesc această şansă trebuie să arate şi să demonstreze că au valoare şi că nu e diferenţă între ei şi ceilalţi şi atunci cu siguranţă vom avea succes", a mai spus Ionuţ Lupescu. 

Afla mai multe despre: ionut lupescuionut lupescu echipa nationalamircea lucesculouis munteanu 

viewscnt
Articole similare