Jean Vlădoiu (56 de ani) a trecut peste un moment sensibil din viaţa sa, după ce a suferit un infarct la începutul lunii mai. Componentul Generaţiei de Aur a avut inspiraţia de a merge la medic de la primul simptom şi crede că problema sa este ereditară, întrucât a dus o viaţă fără vicii.
Jean Vlădoiu şi-a revenit după infarctul suferit: "Doctorul mi-a zis 'poţi să ajungi acasă şi să mori în somn'"
Fostul fotbalist de la Steaua, Dinamo, Rapid sau FC Argeş a trecut printr-un moment de cumpănă în urmă cu aproximativ o lună. Jean Vlădoiu a suferit un infarct, a intrat în operaţia care a reuşit, iar acum şi-a spus povestea sensibilă.
“A fost o surpriză şi pentru mine, pentru că nu am avut niciodată dureri de inimă. Nu am avut probleme. Ca fost sportiv de performanţă, mi-am spus că e prea devreme să am asemenea probleme, chiar dacă ştiam că, în urmă cu un an şi ceva, fratele meu a avut aceeaşi problemă.
Am avut şansa să-l cunosc pe un doctor senzaţional, de la Spitalul Judeţean de la noi. De aceea am şi rămas să mă opereze dumnealui, deşi aveam şi alte oportunităţi la Bucureşti, cu nişte doctori extraordinari, cărora le mulţumesc. Colegii mei din Generaţia de Aur m-au sunat şi mi-au oferit şi această opţiune. Am decis să rămân la Piteşti şi, crede-mă, mă simt foarte bine. Stafful dumnealui... nişte oameni extraordinari.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Am avut această intervenţie destul de grea, aş putea spune, deşi la prima vedere am zis că nu e cine ştie ce. Aveam o durere. Probabil că, la câte dureri am avut eu, una în partea stângă – umăr, inima părea o normalitate.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Sincer, am sunat întâmplător. L-am sunat pe domnul doctor şi i-am zis că aş vrea să trec luni pe la dumnealui. Era vineri. După o înmormântare în familie, aveam o durere sufletească şi simţeam o înţepătură la inimă, durere în umăr. Mi-a zis: „Sunt la clinică, vino acum.” M-am dus liniştit, cu soţia, am condus, am intrat, mi-a făcut electrocardiograma. După control mi-a zis: „E grav. Nu mai pleci de aici.” I-am zis că trebuie să-mi duc familia acasă. „Nu mai pleci. Vrei să rişti? Poţi să ajungi acasă şi să mori în somn. Îţi asumi?” Am zis: „OK, merg pe mâna dumneavoastră. Dacă spuneţi asta, mă duc şi mă internez.” Şi aşa a început totul”, a declarat fostul atacant al Stelei Bucureşti.
Jean Vlădoiu, dezvăluiri de impact din salonul ATI
Internat la reanimare, Jean Vlădoiu a rezistat atât fizic, cât şi mental, printre alţi pacienţi aflaţi în suferinţă.
“Am ajuns direct la ATI. Şase nopţi n-am dormit două ore. Primele două nopţi n-am închis un ochi. Nu ai cum. Trebuie să te obişnuieşti cu aparatele, cu zgomotele lor permanente. Şi cu toate situaţiile care apar din oră în oră.
Am fost martor când a fost adusă o bunică lângă mine care a murit până dimineaţă. Alta a fost resuscitată şi dimineaţa vorbea cu mine. Cele şase zile au fost mai grele decât operaţia. Chiar grele pentru inima mea.
Am văzut oameni minunaţi, care fac tot posibilul să salveze vieţi. Zi de zi. Eu am fost un caz fericit. Acolo intri praf şi ieşi pe picioarele tale. Nu doresc nimănui să ajungă la terapie intensivă pe cardio. E foarte, foarte greu.
Din câte am înţeles de la domnul doctor, am avut nevoie de trei stenturi. Urmează o a treia arteră, care pare mai uşor de reparat. S-a rezolvat ce era mai grav. Mă simt extraordinar. Ce urmează pare o joacă de copil faţă de prima intervenţie”, a mai spus Jean Vlădoiu.
“E clar că e ceva ereditar”
Jean Vlădoiu consideră că a moştenit problema medicală, întrucât nu a avut vicii.
“Nici cu alcoolul nu am avut treabă. N-am fumat o ţigară în 57 de ani. E clar că e ceva ereditar. Mama a avut mari probleme cu inima şi de vreo 35-40 de ani ia multe medicamente. Cred că asta i-a prelungit viaţa. A ajuns la 74 de ani. Fratele meu, din păcate, a avut probleme mari la 49 de ani. El mai fuma, mai bea, avea multe kilograme în plus. După ce am păţit-o şi eu, e clar că e ereditară. Chiar dacă ai fost sportiv, nu ai fumat, nu ai băut, tot poţi avea probleme.
Trebuie să fac mişcare zilnic. Merg 4-5 kilometri. E chiar indicat. Mişcare făceam şi înainte. Asta nu e o problemă. Medicamentaţia a fost mai greu de acceptat.
Alimentaţia: fără grăsimi. Mai mâncam carne de porc, la un grătar. Încercam să mă menţin. Fiind gurmand, îmi era greu să mă abţin. Dar acum am scos zahărul, grăsimile.
Sfatul meu pentru oameni? Să aibă grijă de sănătatea lor după o anumită vârstă. Şi să nu ezite să meargă la control. E foarte important”, a mai adăugat componentul Generaţiei de Aur.
- Citește și
- Jaqueline Cristian cedează în două seturi în faţa locului cinci WTA! Românca părăseşte Roland Garros în turul trei
- A renunţat la “mai mult de 90 la sută din salariu”, ca să revină în Europa! Fostul star din La Liga se va lupta la titlu într-un campionat de TOP
- OFICIAL | AC Milan are antrenor! Un tehnician cu şase titluri în Italia în ultimii 15 ani a semnat cu ”diavolul milanez”
- 42 şi încă în joc! Povestea celei mai longevive voleibaliste din România: “M-a ţinut fizicul şi mi-a plăcut ce fac”
- PSG – Inter | Francezii visează la tripla istorică
- OFICIAL | Atanas Trică, nepotul lui Balaci, a semnat cu o echipă de top din Superliga
- De ce regretă mama lui Denis Alibec transferul fiului său la FCSB: ”Era altecva. Îmi va fi mult mai greu” | EXCLUSIV
- "A fost prea mult pentru noi, ei erau foarte relaxaţi". Paraschiv n-a uitat nici acum diferenţa din teren dintre Real Madrid şi FCSB
- "N-avem nicio şansă, dar Zenga mi-a spus că ne calificăm". Amintiri la 20 de ani distanţă de la victoria uriaşă cu Valencia
- OFICIAL | FCSB l-a prezentat şi pe Denis Alibec: "A semnat contractul în cantonamentul naţionalei României"
- Finala UCL 2025: PSG şi Inter, faţă în faţă la Munchen
- Italienii jubilează înainte de marea finală din Champions League! Detaliul remarcat: ”S-a întâmplat de fiecare dată cu Istvan Kovacs”
- Clubul care a jucat în Liga 1, aproape de desfiinţare! Conducătorii au făcut anunţul public: "E drum închis pentru actuala echipă"
- Peste 5.000 de poliţişti şi jandarmi mobilizaţi la Paris pentru finala Ligii Campionilor
Afla mai multe despre: jean vladoiu, jean vladoiu infarct