Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Jucătorul român care l-a impresionat pe Marius Şumudică la Gaziantep: "Poate fi o soluţie pentru echipa naţională"

Jucătorul român care l-a impresionat pe Marius Şumudică la Gaziantep: "Poate fi o soluţie pentru echipa naţională"
Comentarii

Marius Şumudică (52 de ani) a revenit în România în vederea pauzei pentru meciurile echipelor naţionale.

Antrenorul celor de la Gaziantep a vorbit la aeroport şi a detaliat particularităţile eşecului din ultima etapă de campionat, Basaksehir, scor 2-0. Şumudică crede că echipa sa a avut parte de o doză imensă de ghinion.

Fostul campion al României, cu Astra Giurgiu a vorbit şi despre noul său transfer de la Gaziantep, Denis Drăguş.

Marius Şumudică, surprins plăcut de Denis Drăguş

”Când am ajuns aveau zero puncte. Am făcut patru transferuri, ne-am revenit ca joc, pe urmă ca rezultate. Am avut o serie de două victorii, ceea ce ne-a făcut să urcăm.

Am jucat bine cu Başakşehir. Am avut mare ghinion. Eu, de când antrenez, nu am mai avut aşa ghinion. Să iau gol în minutul doi, să alunece doi jucători în aceeaşi fază, apoi autogol, penalty ratat.

Din punctul meu de vedere, sunt doi jucători profesionişti (n.r. Florin Niţă şi Denis Drăguş), care-şi fac treaba foarte bine.

Denis are evoluţii peste aşteptări. Eu nu-l cunoşteam, mi-a atras atenţia când Rapid s-a interesat de el.

L-am urmărit câteva meciuri, l-am luat şi nu m-am înşelat. A jucat foarte bine. Este un jucător care poate fi o soluţie pentru echipa naţională”, a spus Marius Şumudică.

Şumudică rămâne mulţumit de prestaţiile lui Junior Morais, jucător pe care l-a mai antrenat în perioada Astra Giurgiu.

”Junior era rezervă şi când l-am luat eu. Este unul dintre cei mai iubiţi jucători, joacă foarte bine, face toată banda. Eu nu prea am greşit cu jucătorii pe care i-am adus”, a transmis Marius Şumudică.

Gaziantep se află pe locul 17 în Superlig, cu şase puncte. Marius Şumudică a preluat echipa de pe locul 20, fără puncte. De la venirea sa, Gaziantep a obţinut două victorii, cu Istanbulspor şi Samsunspor.

 

 

Afla mai multe despre: marius sumudicagaziantepdenis dragus 

viewscnt
Articole similare