Juventus Torino are deja un acord cu David Alaba, 28 de ani, de la Bayern Munchen. Austriacul nu intenţionează să îşi prelungească contractul cu nemţii, scrie Sport Mediaset.
Alaba este unul dintre cei mai doriţi fotbalişti din Europa, în acest moment, datorită faptului că a intrat în ultimele 12 luni de contract cu Bayern Munchen.
- 65.000.000 de euro este cota lui David Alaba, potrivit site-urilor de specialitate
- 23 de trofee a câştigat Alaba cu Bayern Munchen
Juventus a profitat din timp de dorinţa lui Alaba de a pleca de la Bayern şi deja s-ar fi înţeles cu fundaşul. El va ajunge la "bătrâna doamnă" vara viitoare, liber de contract, însă având în vedere relaţiile bune dintre cele două cluburi, este posibil ca Alaba să plece chiar din iarnă la Torino.
Andrea Pirlo îşi doreşte cât mai rapid un fundaş stânga, din moment ce Alex Sandro nu l-a impresionat pe noul antrenor al lui Juventus, iar Gianluca Frabotta este considerat în continuare "necopt" pentru a fi titular, la 21 de ani.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: david alaba, juventus