Kader Keita (25 de ani) a fost în faţa magistraţilor, care au luat decizia de a-l plasa sub control judiciar, fără cauţiune, în urma accidentului rutier grav pe care l-a provocat în Bucureşti.
Ce a decis Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în privinţa lui Kader Keita
Kader Keita a scăpat de arestul preventiv propus pentru 30 de zile, iar magistraţii au decis controlul judiciar pentru el, fără cauţiune, măsuri la care apărătorii mijlocaşului de la Rapid nu vor depune contestaţie.
Ivorianul este cercetat pentru părăsirea locului accidentului şi pentru modificarea sau ştergerea urmelor unui accident, după momentul în care a lovit o femeie cu maşina pe trecerea de pietoni.
Miercuri, Kader Keita a fost audiat la Brigada Rutieră Bucureşti, unde a fost adus încătuşat din arestul central al Poliţiei Capitaliei, fiind reţinut iniţial pentru 24 de ore.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Control judiciar este dispusă când o persoană este cercetată penal, dar nu este arestată. Rapidistul va rămâne în libertate, dar trebuie să respecte anumite obligaţii impuse de instanţă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Printre altele, controlul judiciar poate include: obligaţia de a se prezenta periodic la poliţie, interdicţia de a părăsi ţara, interdicţia de a lua legătura cu anumite persoane, interdicţia de a merge în anumite locuri, obligaţia de a anunţa schimbarea domiciliului.
Dacă aceste reguli sunt încălcate, măsura poate fi înlocuită cu una mai severă (arest la domiciliu sau arest preventiv).
Avocaţii lui Kader Keita au acceptat măsura controlului judiciar şi nu o vor contesta.
“Suspectul a fost testat preliminar cu aparatura noastră din dotare, atât din punct de vedere al consumului de alcool, cât şi cu aparatul DrugTest, în ambele situaţii negativ, respectiv rezultat zero”, a declarat purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere Bucureşti, Claudiu Costea.
- Citește și
- Lobby pentru Radu Drăguşin? Rivalul său pe post este dorit de Barcelona. Catalanii îl au pe listă şi pe stâlpul din apărarea lui Cristi Chivu
- Dublă lovitură încasată de Barcelona. Verdict crunt în cazul accidentărilor lui Kounde şi Balde, după returul cu Atletico
- Jucătoarea a avut un şoc înaintea meciului! „Mi-au trimis o fotografie cu o armă şi numele părinţilor mei”. Cine ar fi trimis ameninţările
- Tensiunile dintre Iran şi Turcia pun sub semnul întrebării meciul României programat la Istanbul. Ce s-ar putea întâmpla cu partida tricolorilor
- NEWS ALERT | Kader Keita, testat pentru consum de alcool şi droguri. Ce rezultate au ieşit: ”În ambele situaţii”
- Un fotbalist legendar, campion la agricultură. A devenit un antreprenor de succes în sectorul agricol, după ce a scris istorie pe terenul de fotbal
- Selecţionerul pe care Răzvan Burleanu l-ar vrea pentru naţionala României: ”Este un antrenor cu care ne-am dori să lucrăm”
- OFICIAL | ”Mitraliera” s-a întors în Superliga. Florin Bratu a semnat, însă misiunea sa este aproape imposibilă
- Kader Keita, în cătuşe de la audieri. Ce propunere de arestare au cerut procurorii şi ce urmează pentru jucătorul Rapidului
- LIVE TEXT | Universitatea Craiova - CFR Cluj, de la 20:30, în sferturile Cupei României. Echipele de start! Cele mai importante faze sunt pe orangesport.ro
- Kopic a anunţat schimbări înaintea partidei din sferturile Cupei României. Antrenorul a vorbit şi despre starea lui Karamoko
- OFICIAL | CS Dinamo a făcut anunţul după despărţirea de Florin Bratu. Cine va sta pe bancă la partida cu Şelimbăr
Afla mai multe despre: kader keita, kader keita rapid, accident kader keita








