FCSB se pregăteşte de partida cu Petrolul Ploieşti, programată joi, 2 martie, de la ora 20:00, contând pentru etapa a 28-a din Superligă.
- Partida FCSB - Petrolul va fi transmisă ÎN DIRECT pe Orange Sport, dar şi în format LIVE VIDEO pe site-ul orangesport.ro.
Leo Strizu nu şi-a pierdut încrederea în Billel Omrani
Billel Omrani nu pare a fi pe placul lui Mihai Pintilii, şi clar nici pe cel al lui Gigi Becali. Cu toate acestea, ”principalul” din acte, Leo Strizu, este de părere că fotbalistul algerian de origine franceză va oferi un randament foarte bun oricând se va apela la el.
- 15 meciuri, 2 goluri şi 2 pase decisive a reuşit Omrani pentru FCSB, în acest sezon de Superligă.
Cu toate acestea, Leo Strizu nu a putut să ofere informaţii cu privire la o eventuală titularizare în meciul cu Petrolul, deoarece nu a apucat să stea de vorbă cu Mihai Pintilii, cel care ia toate deciziile tactice importante de la club.
”În această săptămână, v-am zis că trebuie să avem foarte mare grijă cu rulajul jucătorilor, pentru că este nevoie de toţi. Omrani este un jucător bun. Eu am încredere în toţi jucătorii. Cred că atunci când va fi nevoie, Omrani va fi într-o formă foarte bună.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
(n.r. - dacă va juca contra Petrolului) Dacă m-aţi fi întrebat puţin mai târziu, aş fi avut timp să vorbesc cu Pinti şi vă puteam spune exact. Dar nu am avut timpul necesar. Nu aş putea să vă spun... Trebuie să avem grijă la rulaj, pentru că va apărea oboseala.
Am auzit la o emisiune că antrenorii se plâng, că sunt trei meciuri într-o săptămână. În primul rând, suntem în România, partea financiară nu este aceeaşi precum în Vest, recuperarea nu este aceeaşi. Trebuie să le dăm dreptate şi antrenorilor care reclamă acest lucru”, a declarat Leo Strizu, la conferinţa de presă.
- 1 milion de euro este cota de piaţă a lui Billel Omrani, conform transfermarkt.de.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.