UPDATE | Pilotul german Sebastian Vettel, care a ocupat locul al treilea la MP al Mexicului după o penalizare primită de Max Verstappen de la Red Bul, a fost şi el sancţionat, cu zece secunde, pentru că a schimbat traiectoria monopostului în zona de frânare, decizie a comisarilor FIA în urma căreia sortivul de la Ferrari a pierdut podiumul în favoarea lui Daniel Ricciardo, tot de la Red Bull.
În turul 67/71 al cursei de duminică, olandezul Max Verstappen a "scurtcircuitat" un viraj în timp ce îşi apăra poziţia a treia în faţa germanului Sebastian Vettel şi a refuzat apoi să-i cedeze locul adversarului. Verstappen a fost penalizat cu cinci secunde pentru că a obţinut avantaj rulând în afara pistei şi a fost astfel privat de locul al treilea pe care încheiase Grand Prix-ul mexican.
Beneficiarul acestei decizii a fost Vettel, care de pe locul 4 a urcat pe locul 3, dar şi Ricicardo care a urcat de pe poziţia a patra pe a cincea. Tânărul pilot de 19 ani a fost retrogradat pe locul 5.
După incidentul din turul 67, Ricciardo a încercat să-l depăşească pe Vettel, iar acesta şi-a apărat în mod neregulamentar poziţia a patra, au considerat comisarii FIA.
------------------------
Lewis Hamilton a câştigat Marele Premiu al Mexicului, urmat de Nico Rosberg şi Sebastian Vettel.
Pentru Hamilton e a 51-a victorie în Formula 1, la egalitate cu Alain Prost şi depăşit doar de Michael Schumacher în clasamentul all time.
Olandezul Max Verstappen de la Red Bull a trecut linia de sosire al treilea, dar el fost penalizat cu cinci secunde după cursă, din cauza unei manevre nesportive. Verstappen a fost întrecut şi de Vettel, care a urcat pe locul 3, şi de coechipierul său Daniel Ricciardo, clasat al patrulea, astfel că tânărul pilot de la Red Bull a retrogradat pe poziţia a cincea.
În urma acestui succes, Hamilton a redus la 19 puncte diferenţa faţă de liderul clasamentului piloţilor, Rosberg, dar germanul rămâne în continuare favorit pentru titlul mondial, când mai sunt de disputat două etape din acest sezon.
Pa locurile 6-10 s-au clasat în ordine finlandezul Kimi Raikkonen de la Ferrari, germanul Nico Hulkenberg de la Force India, finlandezul Valtteri Bottas, brazilianul Felipe Massa, ambii de la Williams şi mexicanul Sergio Perez de la Force India.
Penultima etapă a sezonului, Marele Premiu al Braziliei, va avea loc la 13 noiembrie.
Marele Premiu al Mexicului:
Turul 71 - Final de cursă! Lewis Hamilton câştigă, urmat de Rosberg şi Verstappen. Verstappen a primit o penalizare de 5 secunde după un incident şi pică pe locul 5, depăşit de Vettel şi Ricciardo
Turul 67 - Vettel, Ricciardo şi Verstappen se bat pentru locul 3
Turul 66 - Vettel atacă podiumul! E la mai puţin de o secundă şi jumătate în spatele lui Verstappen
Turul 63 - Ordinea în cursă: Hamilton, Rosberg, Verstappen, Vettel, Ricciardo, Hulkenberg, Raikkonen
Turul 54 - Kvyat e penalizat cu 5 secunde pentru că şi-a creat un avantaj în mod neregulamentar
Turul 50 - Ordinea în cursă: Hamilton, Rosberg, Vettel, Hulkenberg, Ricciardo
Turul 41 - Raikkonen intră la boxe şi revine în cursă pe locul 7
Turul 37 - Ordinea în cursă: Hamilton, Rosberg, Vestappen, Ricciardo, Raikkonen, Vettel
Turul 32 - Hamilton e lider după intrarea la boxe a lui Vettel. Germanul revine în cursă pe locul 6
Turul 31 - Vettel e chemat pentru a doua oară la boxe, după ce prima oară a refuzat şi a continuat cursa
Turul 29 - Ordinea în cursă: Vettel, Hamilton, Rosberg, Vestappen, Ricciardo, Raikkonen, Hulkenberg
Turul 26 - Vettel continuă să fie lider şi are aproape 4 secunde avans faţă de Hamilton
Turul 21 - Intră şi Rosberg la boxe şi Vettel devine noul lider
Turul 18 - Hamilton intră la boxe şi apoi iese pe locul 4, în spatele lui Vettel
Turul 14 - S-a decis să nu se dea nicio sacţiune după incidentul în care au fost implicaţi Gutierrez, Wehrlein şi Ericsson
Turul 9 - Ricciardo ajunge pe poziţia 12 şi încearcă să-l depăşească şi pe Alonso
Turul 8 - Ricciardo e la peste 21 de secunde în spatele liderului Hamilton şi e sfătuit să ridice ritmul
Turul 4 - Ordinea în cursă: Hamilton, Rosberg, Vestappen, Hulkenberg, Raikkonen, Massa, Vettel
Turul 1 - Ricciardo intră la boxe şi şi trece pe anvelope medium
Turul 1 - Safety Car în acest moment, după un acroşaj între Ericsson şi Wehrlein. Vezi mai jos în VIDEO
Ora 21:02 Start în Marele Premiu al Mexicului
---------------
Britanicul Lewis Hamilton (Mercedes) va porni de pe prima poziţie a grilei în cea de-a 19-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, ca urmare a rezultatelor din calificările de ieri.
Acesta este al zecelea pole position din 2016 pentru Hamilton.
Rezultatele calificărilor pentru Marele Premiu al Mexicului sunt următoarele:
1. Lewis Hamilton (Marea Britanie/Mercedes) 1:18.704
2. Nico Rosberg (Germania/Mercedes) 1:18.958
3. Max Verstappen (Olanda/Red Bull-TAG Heuer) 1:19.054
4. Daniel Ricciardo (Australia/Red Bull-TAG Heuer) 1:19.133
5. Nico Hülkenberg (Germania/Force India-Mercedes) 1:19.330
6. Kimi Räikkönen (Finlanda/Ferrari) 1:19.376
7.Sebastian Vettel (Germania/Ferrari) 1:19.381
8. Valtteri Bottas (Finlanda/Williams-Mercedes) 1:19.551
9. Felipe Massa (Brazilia/Williams-Mercedes) 1:20.032
10. Carlos Sainz Jr (Spania/Toro Rosso-Ferrari) 1:20.378
11. Fernando Alonso (Spania/McLaren Honda) 1:20.282
12.Sergio Pérez (Mexic/Force India-Mercedes) 1:20.287
13. Jenson Button (Marea Britanie/McLaren Honda) 1:20.673
14. Kevin Magnussen (Danemarca/Renault) 1:21.131
15. Marcus Ericcson (Suedia/Sauber-Ferrari) 1:21.536
16. Pascal Wehrlein (Germania/Manor-Mercedes) 1:21.785
17. Esteban Guetierrez (Mexic/Haas-Ferrari) 1:21.401
18. Danil Kviat (Rusia/Toro Rosso-Ferrari) 1:21.454
19. Felipe Nasr (Brazilia/Sauber-Ferrari) 1:21.692
20.Esteban Ocon (Franţa/Manor) 1:21.881
21. Romain Grosjean (Franţa/Haas-Ferrari) 1:21.916.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.