You are here:

Literatură în Serie A. Un pasaj din jurnalul Annei Frank va fi citit la toate meciurile din Italia

Literatură în Serie A. Un pasaj din jurnalul Annei Frank va fi citit la toate meciurile din Italia

Serie A

Comentarii

Un pasaj din jurnalul Annei Frank va fi citit înaintea meciurilor din Italia din această săptămână şi va fi ţinut un minut de reculegere, a anunţat Federaţia Italiană de Fotbal.

"Văd cum lumea se transformă încet într-o pustietate, aud fulgerul care se apropie şi care într-o zi ne va distruge şi pe noi, simt suferinţa milioanelor de oameni. Şi cu toate acestea, când mă uit spre cer, simt că totul se va schimba în bine, că această cruzime se va sfârşi şi ordinea, pacea şi liniştea se vor întoarce încă o dată", este pasajul care va fi citit pe stadioanele din Italia.

După citirea acestui pasaj, jucătorii vor înmâna cărţile copiilor care îi însoţesc pe teren.

Potrivit presei italiene, preşedintele clubului Lazio, Claudio Lotito, a decis ca 200 de tineri suporteri să meargă în fiecare an la Auschwitz, în lagărul unde a fost deportată Anne Frank.

Poliţia şi autorităţile fotbalistice din Italia au deschis o anchetă după ce Stadio Olimpico a fost împânzit de abţibilduri reprezentând-o pe Anne Frank în tricoul echipei AS Roma. Aceste gesturi antisemite aparţin fanilor din grupările ultras ale rivalei Lazio.

Abţibildurile şi sloganuri antisemite, cum ar fi "Fanii Romei sunt evrei", au fost descoperite, luni, pe panourile despărţitoare din sticlă, pe pereţi şi în toalete dintr-o secţiune a Stadionului Olimpic din Roma în care au stat suporterii echipei Lazio, la meciul de duminică, disputat de formaţia la care evoluează şi Ştefan Radu cu Cagliari, din etapa a IX-a a Serie A. Zona respectivă este cea destinată suporterilor echipei AS Roma, dar rivalii au ocupat-o pentru că sectorul lor era închis. Cele două formaţii din capitala Italiei împart arena Olimpico pentru meciurile de pe teren propriu.

Anne Frank s-a născut în Germania, dar ea şi familia ei au fost nevoiţi să fugă în Olanda după venirea naziştilor la putere. Ei au trăit în camere ascunse într-un imobil din Amsterdam, înainte de a fi descoperiţi de ocupanţii germani şi deportaţi în lagăre de concentrare. Anne Frank a murit,  în februarie sau martie 1945, în lagărul de la Bergen-Belsen, la vârsta de 15 ani,

Jurnalul ei, despre viaţa în casa din Amsterdam, unde a stat ascunsă doi ani, între 1942 şi 1944, este o piesă centrală a literaturii Holocaustului, autoarea devenind o figură-simbol a victimelor naziştilor.

Afla mai multe despre: lazioanna frankserie aitalialazioromaantisemitismminut de reculegere 

viewscnt
Articole similare