You are here:

FCSB - Feyenoord 4-3. Campioana României, 'remontada' de poveste pe Arena Naţională. Trupa lui Charalambous păstrează şanse pentru primăvara europeană

FCSB - Feyenoord 4-3. Campioana României, 'remontada' de poveste pe Arena Naţională. Trupa lui Charalambous păstrează şanse pentru primăvara europeană

FCSB

Comentarii

FCSB s-a impus cu scorul de 4-3 în faţa celor de la Feyenoord, într-o partidă a etapei a 6-a, în faza principală din UEFA Europa League.

FCSB - Feyenoord 4-3 (Ngezana 12', Toma 54', Thiam 86', Tănase 90+5' - Tengstedt 41', Timber 44', Sauer 50')

Statistici meci oferit de Superscore

Min 90+6: Fluier final!

Min 90+5: GOOOOOOOOOOL FCSB! Cisotti scapă cu portarul Wellenreuther şi îi pasează decisiv lui Tănase, în faţa porţii, care înscrie!

Min 90: Hadj Moussa driblează elegant în careu şi îşi face mingea pentru şut, dar Târnovanu intervine decisiv.

Min 86: GOOOOOOL FCSB! Creţu îi centrează precis lui Thiam, care deviază balonul cu capul spre colţul lung şi înscrie!

Min 54: GOOOOOL FCSB! Toma reaprinde speranţa în rândul "roş-albaştrilor", cu o lovitură de cap venită din pasa lui Cisotti. Tânărul fotbalist loveşte înspre pământ, iar mingea ricoşează în poartă din portarul oaspeţilor.

Min 50: GOOOL Feyenoord. Sauer scapă de lângă Creţu, ajunge în careu şi finalizează cu o execuţie simplă.

Min 46: A început repriza secundă.

Min 45+4: Pauză.

Min 45+3: Ngezana îşi încearcă norocul de la mare distanţă, dar execuţia fundaşului central trece mult pe lângă poartă.

Min 44: GOL Feyenoord! Quentin Timber o aduce pe Feyenoord în avantaj. Mijlocaşul se plasează excelent la bara a doua şi trimite cu capul, fără mari probleme.

Min 41: GOL Feyenoord! Tengstedt, cel mai periculos om al olandezilor, înscrie. Danezul trimite o lovitură de cap cu boltă, de la bara a doua, la colţul lung.

Min 30: Tengstedt este agăţat de Baba Alhassan, arbitrul dictează penalty, dar întoarce decizia după verificarea VAR. Baba este cel atacat fără intenţie de adversarul său, în careul gazdelor.

Min 26: Tengstedt preia elegant, se întoarce cu faţa spre poartă, dar trimite alături. Ocazie mare pentru oaspeţi.

Min 12: GOOOOOOL FCSB! Siyabonga Ngezana este cel care deblochează tabela pe Arena Naţională, cu o lovitură de cap din întoarcere, plasată.

Min 1: A început meciul!


Echipele de start:

  • FCSB: Târnovanu - Pantea, Ngezana, Lixandru, Radunovic - Alhassan, Şut - Cisotti, Tănase, Oct. Popescu - Thiam
  • Rezerve: Udrea (GK), Zima (GK), Creţu, Graovac, Edjouma, Politic, Chiricheş, Toma
  • Antrenor: Elias Charalambous
  • Feyenoord: Wellenreuther - Lotomba, Ahmedhodzic, Plug, Smal - Q. Timber, Targhalline, Valente - Moussa, Tengstedt, Sauer
  • Rezerve: Bijlow (GK), Bossin (GK), Ueda, Larin, Gonçalo Borges, Bos, Diarra, Sliti, Slory, Kraaijeveld
  • Antrenor: Robin Van Persie

FCSB a obţinut doar trei puncte până acum în grupa din Europa League şi are nevoie ca de aer de o victorie contra lui Feyenoord.

Singura victorie a campioanei României a venit împotriva unei alte echipe din Eredivisie, Go Ahead Eagles (1-0), chiar în prima rundă a competiţiei.

După aceea, au urmat patru eşecuri la rând: 0-2 cu Young Boys Berna, 1-2 cu Bologna, 1-3 cu Basel şi 0-1 cu Steaua Roşie Belgrad.

În acest context, formaţia bucureşteană ocupă doar locul 31 în clasamentul general din Europa League, cu trei puncte acumulate. 

Dar acelaşi număr de puncte are şi adversara Feyenoord, care se clasează o poziţie mai sus, după un unic succes cu Panathinaikos (3-1).

În rest, şi gruparea din Rotterdam a avut eşecuri pe linie: 0-1 cu Braga, 0-2 cu Aston Villa, 0-2 cu Stuttgart şi 1-3 cu Celtic.

Clasament competiţie oferit de Superscore

Meciul care va avea loc pe Arena Naţională, cel mai mare stadion din România, cu o capacitate totală de 55.000 de locuri, va avea un număr de aproximativ 25.000 de suporteri.

După meciul cu Feyenoord, FCSB va mai juca două meciuri în Europa League, ambele în 2026: în deplasare cu Dinamo Zagreb şi pe teren propriu cu Fenerbahce.

Afla mai multe despre: fcsbfeyenoordeuropa leagueuelarena nationala 

viewscnt
Articole similare