You are here:

România U19 - Spania U19 1-3. Victoria cu Danemarca rămâne singura variantă a "tricolorilor” pentru a se califica în semifinale

România U19 - Spania U19 1-3. Victoria cu Danemarca rămâne singura variantă a "tricolorilor” pentru a se califica în semifinale

Echipa națională

Comentarii

În urma rezultatului înregistrat la Voluntari, România a căzut pe locul trei, cu 3 trei puncte şi golaveraj 3-4. Spania este lider, cu şase puncte şi este sigură de prezenţa în semifinale. Danemarca are trei puncte, dar golaveraj mai bun decât al României (5-1), în timp ce Muntenegru este sigură că va părăsi competiţia, cu 0 puncte. În ultima etapă din grupe, România va juca cu Danemarca, iar Muntenegru cu Spania. Tricolorii lui Ion Marin au doar varianta victoriei pentru a se califica.

România U19 - Spania U19 1-3 (Szimionaş 50 | Cordero 3, Martin 67, Monserrate 73)

Echipele de start

  • România: Munteanu – Bărăitaru, Fălcuşan, Marincau, Călugăr – Szimionaş – Chinteş, Matei, Băsceanu – Kodor, Barbu
  • Rezerve: Simon (GK), Tarbă, Păcuraru, Cercel, Marin, Mariţa, Dănciuţiu, Guţea, Vermeşan
  • Selecţioner: Ion Marin
  • Spania: R. Jimenez – Olmedo, J. Martin, Cuenca, Munoz – Huestamendia, Merino, Monserrate – Cordero, Janneh, P. Garcia
  • Rezerve: Simón García (GK), Junyent, Dani Díaz, Virgili, Torrents, Marques, Granados, Marcos, Gonzalo Pastor
  • Selecţioner: Paco Gallardo

Min. 90+4 Final de joc! România nu reuşeşte să producă surpriza.

Min. 73 GOL Spania! Monserrate înscrie cu un şut plasat, din păcate Munteanu nu a putut face mai mult.

Min. 67 GOL Spania! Joe Martin înscrie cu o lovitură de cap. Ibericii trec în avantaj, după ocaziile uriaşe avute de România.

Min. 62 România domină Spania! Este asediu la poarta lui Jimenez, Guţea ratează o şansă uriaşă de a înscrie.

Min. 59 GOOL ANULAT pentru România! Barbu a înscris cu o lovitură de cap, dar tuşierul a anulat reuşita pe motiv de offiside.

Min. 58 Ocazie mare pentru România! Guţea face o fază frumoasă în careul spaniolilor, dar portarul iberic reuşeşte să respingă şutul internaţionalului român.

Min. 50 GOOOOL ROMÂNIA! Szimionaş şutează de la mare distanţă şi înscrie. Balonul a fost deviat, iar Jimenez a fost păcălit de traiectoria balonului.

Min. 46 Start în repriza secundă!

Min 45+3. Prima repriză s-a terminat, scor 0-1.

Min 42. Chinteş iese accidentat, în locul său fiind introdus Cercel, fotbalistul celor de la FCSB.

Min 35. România cere penalty, însă arbitrul lasă jocul să continue.

Min 23. Bară! România este periculoasă în careul advers şi Martin este aproape de autogol. Balonul loveşte doar stâlpul din stânga lui Jimenez.

Min 3. GOL Spania! Cordero deschide scorul, după o fază la care apărarea noastră a fost visătoare. Monserrate l-a servit excelent pe fotbalistul celor de la Malaga, care a îndeplinit o formalitate.

Min 1. A început meciul!


Selecţionata lui Ion Marin a debutat cu succes în faţa reprezentativei din Muntenegru, în ciuda unui start de partidă modest. Schimbările efectuate de tehnician s-au dovedit câştigătoare, iar România a reuşit să răstoarne soarta meciului.

Vlahovic a deschis scorul pentru oaspeţi, din pasa lui Kostic. Intrat pe teren în minutul 61, Luca Băsceanu, tânărul care a impresionat în tricoul Farului Constanţa în a doua jumătate a sezonului trecut, a centrat pentru reuşita lui Marincău, din minutul 63.

România a obţinut succesul abia în prelungirile partidei. Guţea a pasat decisiv la reuşita lui Barbu, iar România a obţinut trei puncte importante la meciul de debut.

De cealaltă parte, în meciul de deschidere al turneului, Spania a trecut la limită de Danemarca, în Giuleşti. Izan Merino, mijlocaşul celor de la Malaga, a înscris unicul gol al partidei, în minutul 45.

Astfel, cele două ocupante ale primelor poziţii din grupa A se întâlnesc la Voluntari într-o partidă importantă în economia grupei. În celălalt meci, Danemarca şi Muntenegru se vor întâlni în Giuleşti, luni, 16 iunie, de la ora 18:00.

Afla mai multe despre: echipa nationalaromania u19spania u19euro 2025 u19 

viewscnt
Articole similare