You are here:

LIVE TEXT | Suedia - România, ACUM, pe Orangesport.ro. Scandinavii au marcat în repriza a doua, dar VAR-ul ne-a salvat

LIVE TEXT | Suedia - România, ACUM, pe Orangesport.ro. Scandinavii au marcat în repriza a doua, dar VAR-ul ne-a salvatgalerie foto

Echipa națională

Comentarii

Naţionala României, cu noul selecţioner Gică Hagi, înfruntă în această seară Suedia, la Solna, de la ora 21:45, în primul său meci din noua ediţie a Ligii Naţiunilor.

LIVE TEXT | Suedia - România 2-1 (Isak 20, Gyokeres 43/ Man 29), pe Orangesport.ro

Statistici meci oferit de Superscore

Echipele de start

  • Suedia: Johansson – Holm, Starfelt, Lindelof, Stroud – Bernhardsson, Bergvall, Ayari, Nanasi – Gyokeres, Isak
  • Rezerve: Törnqvist (GK), Ellborg (GK), Mellberg, Gudmundsson, Svensson, Nygren, Wålemark, Swedberg, Ekdal, Karlström, Larsson, Skoglund
  • Selecţioner: Graham Potter
  • România: Radu - Drăguşin, Coubiş, Ghiţă – Raţiu, Băluţă, R. Marin, Bancu – I. Hagi – Man, L. Munteanu
  • Hindrich, Cojocaru, Borza, Olaru, Stanciu, Mihăilă, Burcă, Screciu, F. Tănase, M. Ilie, Dragomir, Eissat
  • Selecţioner: Gheorghe Hagi

Min 56. Reuşita Suediei este anulată de arbitrajul video.

Min 53. GOL Suedia! Straud prinde un şut magnific, după ocazie de mai devreme, şi îl execută pe Radu. Portarul Celtei atinge mingea, dar mingea se duce în vinclu. Faza este analizată de VAR pentru un posibil henţ al lui Isak.

Min 51. Ocazie pentru Suedia! Straud şutează pe lângă poartă din poziţie ideală.

Min. 46 A început repriza secundă. 

Min. 45+2 Pauză!

Min. 43 GOOOL Suedia! Radu a respins în lateral şutul din marginea careului, dar mingea a ricoşat la Gyokeres, care a readus Suedia în avantaj. 

Min. 40 Raţiu a tras puternic de la 25 de metri, iar mingea s-a dus puţin peste transversală. 

Min. 33 Încă o ocazie pentru România. Găsit în marginea careului în zonă centrală, Dennis Man a reluat pe lângă. 

Min. 29 GOOOL România! Ianis Hagi a ieşit cu mingea din propria jumătate, i-a pasat lui Raţiu, iar fundaşul dreapta a trimis balonul până la Man. Atacantul lateral l-a depăşit pe Lindelof şi a egalat: 1-1. 

Min. 20 GOOOL Suedia! Ghiţă a fost depăşit în apărare, iar Isak, lansat spre careul advers, a marcat după ce Radu a atins mingea. 

Min. 16 Louis Munteanu a lovit bara, dar a fost offside! Man, surprins în poziţie neregulamentară, a întors mingea în careu, de unde atacantul din MLS a lovit bara. 

Min. 14 Prima ocazie pentru România! După o posesie îndelungată a României, Raţiu a centrat din dreapta, iar Louis Munteanu, cu capul, a trimis mingea puţin pe lângă poartă. 

Min. 1: Ionuţ Radu a reuşit o paradă de senzaţie la şutul plasat al lui Nanasi pe colţul lung! Portarul nostru a avut apoi o intervenţie excelentă şi la ocazia lui Isak, căruia i-a blocat mingea trimisă în faţa porţii. 

Min. 1 A început meciul din Suedia. 


Naţionala României înfruntă Suedia în această seară, de la ora 21:45, la Solna, în meciul de debut din noua ediţie a Ligii Naţiunilor.

Această partidă din Liga B, Grupa B4, marchează o premieră majoră pentru fotbalul românesc. Disputa reprezintă primul joc oficial pentru Gică Hagi în noul său mandat de selecţioner al primei reprezentative.

Lotul tricolor pentru meciul cu Suedia

Fiind vorba despre o acţiune atipică şi extrem de intensă, cu 4 meciuri programate în doar 10 zile, selecţionerul Gică Hagi a decis să nu deplaseze întregul lot tricolor convocat în Suedia.

Astfel, 9 dintre cei 32 de tricolori convocaţi vor rămâne la Centrul Naţional de Fotbal Mogoşoaia, unde se vor pregăti în continuare sub îndrumarea staffului. Jucătorii rămaşi în cantonament sunt: Daniel Bîrligea, Raul Opruţ, David Matei, Cătălin Cîrjan, Marius Marin, Alexandru Cicâldău, Tony Strata, Bogdan Racoviţan şi Olimpiu Moruţan.

Lotul oficial de 23 de jucători pentru meciul cu Suedia:

  • Portari

Ionuţ RADU (Celta Vigo | Spania, 9/0), Otto HINDRICH (Legia Varşovia | Polonia, 2/0), Valentin COJOCARU (Pogon Szczecin | Polonia, 0/0);

  • Fundaşi

Andrei RAŢIU (Rayo Vallecano | Spania, 38/2), Andrei COUBIŞ (Lincoln City | Anglia, 3/0), Radu DRĂGUŞIN (Fiorentina | Italia, 30/1), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China, 46/1), Virgil GHIŢĂ (Hannover 96 | Germania, 10/1), Matei ILIE (Kasımpaşa | Turcia, 2/0), Lisav EISSAT (Bristol City, 4/0), Nicuşor BANCU (Universitatea Craiova, 52/2), Andrei BORZA (Çorum | Turcia, 2/0);

  • Mijlocaşi

Tudor BĂLUŢĂ (Universitatea Craiova, 14/0), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 8/0), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 75/12), Nicolae STANCIU (Dalian Yingbo | China, 87/15), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 8/0);

  • Atacanţi

Dennis MAN (PSV | Ţările de Jos, 45/11), Darius OLARU (Union Saint-Gilloise | Belgia, 28/0), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 54/8), Valentin MIHĂILĂ (Çaykur Rizespor | Turcia, 36/5), Florin TĂNASE (Omonia | Cipru, 28/5), Louis MUNTEANU (D.C. United | SUA, 6/3)

Brigadă de arbitri din Cehia

Arbitrul ceh Ondrej Berka va conduce la centru meciul de la Solna. Berka va fi ajutat de Matej Vlcek şi Kamil Hajek, în timp ce rezervă va fi Ondrej Pechanec.

În Camera VAR se vor afla italianul Michael Fabbri şi cehul Karel Rouček.

Primul meci oficial pentru Hagi în noul mandat

Gheorghe Hagi a fost numit în 20 aprilie la conducerea tehnică a echipei naţionale. Este al doilea său mandat de selecţioner, după cel din 2001.

Anunţul privind al doilea său mandat a venit în contextul în care Mircea Lucescu, selecţionerul României până la 2 aprilie, a încetat din viaţă în data de 7 aprilie, la vârsta de 80 de ani.

Cu Gheorghe Hagi pe bancă, tricolorii au obţinut o remiză cu Georgia, scor 1-1, şi o victorie cu Ţara Galilor, scor 2-1, ambele în meciuri amicale, în iunie.

Ghid de conduită şi siguranţă pentru suporterii români în Suedia

Autorităţile suedeze au lansat un set de recomandări şi măsuri de siguranţă destinate suporterilor români.

Documentul transmis de Poliţia Stockholm urmăreşte să asigure desfăşurarea evenimentului într-un cadru sigur şi să le ofere vizitatorilor toate informaţiile logistice necesare.

Măsuri stricte de securitate şi reguli pe Strawberry Arena

Pentru garantarea ordinii publice, forţele de ordine suedeze, alături de securitatea privată şi voluntari, vor fi prezente în număr mare în zona stadionului din Solna. Punctele principale transmise de autorităţi pentru accesul pe arenă includ:

Toţi spectatorii vor fi supuşi unui filtru de securitate la intrările în stadion.

Este strict interzis accesul cu materiale pirotehnice, alcool sau obiecte periculoase.

Pătrunderea pe teren sau aruncarea de obiecte către suprafaţa de joc atrage sancţiuni drastice, de la evacuarea de pe stadion şi amenzi substanţiale până la pedepse cu închisoarea. De asemenea, autorităţile reamintesc că abaterile grave ale fanilor pot atrage sancţiuni financiare.

Persoanelor aflate într-o stare avansată de ebrietate li se va refuza accesul pe stadion.

Transport şi acces la stadion

Poliţia recomandă utilizarea trenurilor suburbane (commuter train) ca principală cale de acces către stadion. Arena se află în cartierul Arenastaden din Solna, la o scurtă distanţă de mers pe jos de la staţia de tren Solna. Călătorii sunt avertizaţi că biletele pentru transportul public (metrou şi tren) trebuie achiziţionate în avans, înainte de trecerea prin turnicheţi.

Reglementări locale şi legislaţia din Suedia

Pentru perioada şederii în Stockholm, cetăţenii români sunt informaţi cu privire la mai multe legi locale specifice:

Băuturile alcoolice pot fi achiziţionate exclusiv din magazinele de stat (Systembolaget) de către persoanele de peste 20 de ani, sau din localuri/restaurante de către persoanele cu vârsta de peste 18 ani. Scoaterea băuturilor din restaurante sau consumul de alcool în anumite spaţii publice este interzis.

Purtarea cuţitelor sau a spray-urilor lacrimogene este ilegală. Fumatul este interzis în localuri şi în toate mijloacele de transport public, iar urinarea în spaţiul public este sancţionată prin lege.

Suedia aplică o politică de toleranţă zero faţă de narcotice, fiind pedepsite deopotrivă cumpărarea, vânzarea, posesia şi consumul.

Persoanele care provoacă scandal sau care se află sub influenţa puternică a alcoolului ori a substanţelor interzise pot fi reţinute temporar de către poliţie sau agenţii de securitate.

În caz de urgenţă, numărul unic apelabil pe teritoriul Suediei este 112, iar pentru cazuri non-urgente, poliţia poate fi contactată la numărul +46 77 114 14 00. Secţia de poliţie Norrmalm din centrul capitalei suedeze funcţionează cu program non-stop.

Primele patru meciuri ale echipei naţionale în Liga Naţiunilor 2026/27

  1. Vineri, 25 septembrie: Suedia - România (Strawberry Arena)
  2. Luni, 28 septembrie: România - Bosnia şi Herţegovina (Arena Naţională), fără spectatori
  3. Vineri, 2 octombrie: Polonia - România (Stadion Narodowy)
  4. Luni, 5 octombrie: România - Suedia (Arena Naţională)

 Galerie foto

Afla mai multe despre: romania, echipa nationala, gica hagi, suedia, orange sport 

viewscnt
Articole similare