Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Lui Ianis Hagi i s-a decis viitorul! Anunţ din Scoţia: „Îi vom mulţumi şi îi vom strânge mâna!”

Lui Ianis Hagi i s-a decis viitorul! Anunţ din Scoţia: „Îi vom mulţumi şi îi vom strânge mâna!”

Stranieri

Comentarii

Ianis Hagi are şanse tot mai mici să continue pentru Rangers.

Ianis Hagi are viitorul decis la Rangers

Internaţionalul român a fost împrumutat de Rangers la Alaves pe toata durata actualului sezon. Mijlocaşul nu a reuşit însă să se adapteze în Spania şi va reveni la Rangers. Din păcate pentru Ianis Hagi, nici din partea celor de la Rangers nu are veşti bune.

Presa din Scoţia este sigură că românul nu va mai îmbrăca tricoul lui Rangers şi că va fi vândut cu prima ocazie.

„Este un fotbalist care poate fi vândut la vară, iar Rangers are nevoie să vândă pentru a se regrupa. Nu cred că l-am fi putut aduce înapoi în ianuarie, nu a existat această opţiune.

Nu cred şi nu sunt sigur că Hagi va mai îmbrăca tricoul lui Rangers. Cred că dacă va face un EURO 2024 bun şi vom primi 5 milioane de lire sterline (n.r. - 5,8 milioane de euro), atunci îi vom mulţumi şi îi vom strânge mâna”, a comentat Clifford, specialist „Glagow Rangers”, pentru Ibrox News.

  • 3,5 milioane de euro este cota de piaţă a lui Ianis Hagi, potrivit portalului de specialitate Transfermarkt.com

Barcelona l-a analizat pe Ianis Hagi înainte de meciul cu Alaves. Ce au scris catalanii

FC Barcelona va juca în deplasare, pe terenul celor de la Deportivo Alaves, într-un meci din etapa a 23-a din La Liga. Catalanii l-au analizat pe Ianis Hagi, înainte de partida de sâmbătă seară.

Catalanii vin după un succes dificil obţinut pe teren propriu obţinut împotriva celor de la Osasuna, iar în această etapă, echipa antrenată de Xavi joacă pe terenul echipei de pe locul 11, Deportivo Alaves.

"Ianis Hagi, care a fost împrumutat de Rangers vara trecută, este fiul starului Barcelonei şi al naţionalei României al anilor '90, Gheorghe Hagi." au scris catalanii, pe site-ul oficial al clubului.

Ianis Hagi a bifat 18 partide în tricoul lui Deportivo Alaves în acest sezon, în toate competiţiile. A marcat două goluri în Cupa Regelui şi a oferit o pasă de gol în La Liga.

Afla mai multe despre: ianis hagiglasgow rangers 

viewscnt
Articole similare