You are here:

”Mă apuc să schimb acum de nebun?”. Rumoare creată în jurul lui Drăguşin. Mesaj clar pentru contestatari: ”Trebuie să fim şi realişti” | EXCLUSIV

”Mă apuc să schimb acum de nebun?”. Rumoare creată în jurul lui Drăguşin. Mesaj clar pentru contestatari: ”Trebuie să fim şi realişti” | EXCLUSIV

Stranieri

Comentarii

Internaţionalul român Radu Drăguşin, care va implini sâmbătă, 3 februarie, vârsta de 22 de ani, este în plin proces de acomodare la Tottenham şi la viaţa din Londra. Chiar dacă nu a prins încă vreun meci până acum ca titular, acest fapt urmează să se întâmple cât de curând.

Tottenham a câştigat derby-ul londonez cu Brentford, scor 3-2, în etapa a 22-a din Premier League. 

Radu Drăguşin a fost din nou rezervă, dar şi-a făcut apariţia pe teren în minutele de final ale meciului, la scorul de 3-2, unul ce nu s-a mai modificat. 

Fundaşul român a intrat în minutul 88, în locul mijlocaşului englez James Maddison, şi a jucat aproximativ 10 minute, cu tot cu prelungiri.

A fost apreciat de presa engleză pentru efortul depus, dar Drăguşin s-a aflat în mijlocul unei faze fierbinte din careul lui Tottenham, în minutul 90+3, când oaspeţii puteau să egaleze.

Astel, s-a adus în discuţie problema dacă fundaşul român a greşit sau nu la faza respectivă, iar Florin Lovin şi Iulian Miu, aflaţi în studioul Orange Sport, au explicat.

”Putea să facă mai mult. L-a prins pe retragere şi e greu”, a precizat Lovin.

Fost fundaş central, Iulian Miu a avut argumentat din postura cuiva care a trecut şi el în carieră prin multe astfel de momente în defensivă ca faza în care este implicat Drăguşin.

”Depinde în ce poziţie e el. Până la urmă, omul care dă în minge e mai în spate, nu ştiu dacă e omul lui direct. El poate trebuia să fie cu un pas mai în spate. Sunt momente când e greu să mai intervii şi se pot înscrie goluri. Echipa lui putea să ia gol la faza asta”, a adăugat fostul internaţional român.

Mesaj clar pentru criticii românului. Când va putea intra în primul ”11” al lui Tottenham

Pentru Radu Drăguşin, meciul cu Brentford a fost al doilea în care apare pe teren în tricoul lui Tottenham de la venirea în Premier League.

Chiar dacă acum este rezervă la echipa londoneză, Florin Lovin anticipează că tânărul fundaş central român va fi şi titular în curând, atunci când trupa lui Ange Postecoglu nu va avea aceleaşi rezultate.

”E un curent că toată lumea e dezamăgită că nu joacă titular, dar nici nu are cum să joace titular în faţa a doi jucători, dintre care unul e campion mondial, adus de la Atalanta pe 50 de milioane de euro, şi unul adus de la Wolfsburg, care a jucat 34 de meciuri în Bundesliga, pe 40 de milioane.

Trebuie să fim şi realişti. Eu, ca antrenor, când merg pe un cuplu de fundaşi centrali şi ajung pe locul patru din Premier League cu ei, mă apuc să schimb acuma de nebun? Normal că nu. Va avea şi el şansa lui în momentul când echipa merge prost sau nu câştigă”, a completat Lovin.

Radu Drăguşin a semnat cu Tottenham până în 2030. Românul este cotat la 20 de milioane de euro.

Afla mai multe despre: radu dragusinpremier leaguestranieritottenham 

viewscnt
Articole similare