Denis Alibec a renăscut sub comanda lui Gheorghe Hagi. Atacantul, în vârstă de 32 de ani, a fost unul dintre jucătorii cheie ai liderului, Farul, în acest sezon.
”Mă simt foarte bine la Farul.” Ce spune Alibec despre interesul Rapidului şi despre un posibil transfer în străinătate
Într-un interviu, golgheterul Farului a vorbit despre revenirea în România:
”Am avut şi alte oferte, dar i-am promis domnului Hagi că, dacă voi reveni România, o voi face la Farul. Ştiam ca este o echipa talentată si sperăm să ne batem acolo sus. Stiam ca este o echipa talentata si sperăm sa ne batem acolo sus. Farul este o echipă mare. Avem un staff foarte bun, jucători talentaţi, nu doar cei tineri, ci şi noi, cei cu mai multă experienţă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ne merge atât de bine, deoarece suntem ca o familie. Sunt mulţumit de realizările mele din acest sezon, având in vedere faptul că am jucat doar 11 meciuri. Cu siguranţă, pot mai mult. Jucătorii tineri sunt foarte talentaţi. Îşi doresc să demonstreze şi ne ajută la fiecare meci să luam cele trei puncte. Nu ştiu la cât la sută din potenţialul meu maxim mă aflu acum, dar mă simt foarte bine.
Cred că faptul că mereu ne-am surprins mereu adversarii ne-a ajutat. Nu au ştiut cum să ne blocheze şi cu siguranţă voi face mult mai mult decât am făcut până acum.”
Alibec dezminte zvourile legate de plecarea sa la Rapid
”Nu am nimic de comentat. Sunt jucătorul Farului, echipa mea de suflet Cu siguranţă voi rămâne aici. Dacă voi avea o ofertă din străinătate, mă voi mai gândi, dar până la vară sunt jucătorul Farului. Le mulţumesc mult fanilor
pentru că sunt alături de noi le fiecare meci. Le promit că vom da totul la fiecare meci, pentru a câştiga, şi a ne bucura alături de ei.”, a declarat Denis Alibec.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Inter, Mechelen, Bologna, Astra, FCSB, Kayserispor, CFR şi Atromitos sunt celelalte echipe, la care jucătorul născut în Mangalia, a mai evoluat de-a lungul carierei.
- Farul este lider în Superligă, cu 37 de puncte, cinci mai multe decât ocupanta locului doi, Rapid. Următorul meci al ”marinarilor” este programat vineri, de la ora 21:00, pe teren propriu, împotriva ”lanternei roşii” , Mioveni.
În tur, constănţenii s-au impus cu scorul de 2-0, prin dubla lui Adi Petre. Între timp, atacantul în vârstă de 24 de ani, s-a transferat în prima ligă din Grecia, la Levadiakos.
Gigi Becali a dat cărţile pe faţă! Încă două variante pentru FCSB: ”Nu mă pot hotărî”
Scrisă de: Teodor Răducanu.
Afla mai multe despre: denis alibec