You are here:

Malta - Kosovo 0-5. Kosovarii sunt neînvinşi în 2018 şi sunt la un pas de promovarea în Liga C

Malta - Kosovo 0-5. Kosovarii sunt neînvinşi în 2018 şi sunt la un pas de promovarea în Liga C
Comentarii

Kosovo a câştigat cu 5-0 în Malta şi are nevoie de o remiză cu Azerbaidjan pe teren propriu pentru a câştiga grupa şi a promova în Liga C.

În Malta, Kosovo a condus cu 1-0 la pauză prin golul lui Muriqi. În ultimele 20 de minute kosovarii au făcut spectacol pe arena TaQali. Kololli, Avdijaj cu o ”dublă” şi Rashica au marcat golurile primului succes în deplasare obţinut de reprezentativa din Kosovo.

Naţionala pregătită de experimentatul Bernard Challandes a bifat totodată cel mai important succes din istorie a scor şi îşi menţine invincibilitatea atât în grupă, cât şi în 2018.

În acest an, Kosovo nu a pierdut nici măcar un meci. A bifat victorii cu Madagascar, Burkina Faso, Albania, Insulele Feroe şi Malta în două rânduri şi a remizat cu Azerbaidjan şi Feroe în deplasare.

Cei mai importanţi jucători ai naţionelei Statului Kosovo sunt Milot Rashica de la Werder Bremen, Valon Berisha de la Lazio, Donis Avidjaj de la Willem, Arber Zeneli de la Heerenven, Atdhe Nuhiu de la Sheffield Wednesday sau Basar Halimi de la Brondby.

Kosovo are câţiva fotbalişti tineri de mare perspectivă, fotbalişti care sunt deja în anturajul echipei naţionale: Bersant Celina (Swansea), Lirim Kastrati (Bologna), Arijanet Muric (Manchester City) sau Leotrim Kryeziu (Lugano).

Afla mai multe despre: kosovonaţionala kosovo 

viewscnt
Articole similare