You are here:

”Man este emblema Parmei”. Fotbalistul român, lăudat în Peninsulă pentru ultimele evoluţii

”Man este emblema Parmei”. Fotbalistul român, lăudat în Peninsulă pentru ultimele evoluţii

Fotbal

Comentarii

Dennis Man (24 de ani) este lăudat în Italia după ultimele reuşite din tricoul Parmei, în Serie B.

Dennis Man a ajuns la şase goluri marcate pentru Parma în acest sezon de Serie B, în 26 de partide, iar ultimele două au fost înscrise în ultimele meciuri de campionat, cu Cagliari (2-1) şi Benevento (2-2).

Dennis Man, lăudat de Mauro Meluso

Parma a legat cinci partide de campionat fără înfrângere, iar acest lucru i-a permis să urce în zona locurilor care permit prezenţa în barajul de promovare în Serie A.

  • Momentan, Parma este pe locul 5, cu trei etape rămase de disputat, însă mai poate prinde locul 4 cu puţin noroc.

Reputatul director sportiv italian Mauro Meluso a analizat parcursul Parmei din ultimul timp şi a avut numai cuvinte de laudă la adresa antrenorului Fabio Pecchia, dar şi a fotbalistului român Dennis Man, cel pe care îl consideră talismanul echipei.

Am văzut că Man a marcat un gol uimitor împotriva celor de la Cagliari. Cu Benevento, în schimb, românul a marcat un gol simplu.

Cred că Man o întruchipează perfect pe Parma: este capabil să realizeze performanţe măreţe, goluri grozave, driblinguri de excepţie. În orice caz, cred că Parma are mult potenţial, este bine pregătită.

Vreau să-l felicit pe Pecchia. Dincolo de suişuri şi coborâşuri, care probabil nu se i pot imputa, după părerea mea Parma are un mare antrenor. 

Pentru mine, Dennis Man este un pic emblema Parmei: este un mare jucător, dar îi lipseşte continuitatea. Probabil are nevoie de cineva care să-l stimuleze mai mult”, a declarat Mauro Meluso, la microfonul ParmaLive.

  • 4 milioane de euro este cota de piaţă a lui Dennis Man, conform transfermarkt.de.

Afla mai multe despre: dennis manparma 

viewscnt
Articole similare