Erling Braut Haland, viitor adversar al tricolorilor este pe lista lui Manchester United.
Presa din Anglia scrie că vârful lui Salzburg, care a marcat trei goluri în meciul de debut cu Genk a ajuns în atenţia lui Manchester United. El este dorit cu insistenţă de tehnicianul norvegian Ole Gunnar Solskjaer, care îl cunoaşte perfect de pe vremea când o antrena pe Molde. Haland ar fi trezit şi interesul formaţiilor Arsenal şi Chelsea. Formaţia lui Abramovici nu poate face însă momentan transferuri.
Haland are o poveste foarte interesantă de viaţă. Vârful crescut de Molde a ajuns la Red Bull Salzburg în 2019, formaţie cu care a semnat un contract pe 5 sezoane. Tot în 2019 el a debutat în naţionala Norvegiei, pentru care a strâns deja două selecţii.
Interesant este că Haland s-a născut în Anglia la Leeds, dar a ales să evolueze pentru echipa naţională a Norvegiei. Tatăl său, fost fotbalist la Leeds a fost unul dintre prietenii apropiaţi ai lui Roy Keane.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Debutant la numai 15 ani în campionatul norvegian, Haland a atras atenţia granzilor din Anglia, inclusiv Manchester United şi Arsenal urmărindu-l cu mare atenţie. Norvegianul are 13 goluri în 9 meciuri pentru Salzburg şi ar putea juca împotriva României la Bucureşti.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.