You are here:

Marius Şumudică, semnal de alarmă după debutul cu stângul la Gaziantep: ”Toată lumea trebuie să se trezească!”

Marius Şumudică, semnal de alarmă după debutul cu stângul la Gaziantep: ”Toată lumea trebuie să se trezească!”

Stranieri

Comentarii

Antrenorul celor de la Gaziantep, Marius Şumudică (52 de ani), a tras concluziile după eşecul suferit la debutul pe banca tehnică.

Marius Şumudică a debutat cu un eşec la cârma celor de la Gaziantep. Echipa sa a fost învinsă de Kayserispor, scor 0-2, într-o partidă din etapa a 5-a din Superliga Turciei.

În această partidă, Denis Drăguş, Florin Niţă şi Junior Morais au bifat şi ei prima prezenţă pentru la formaţia turcă, în acest sezon, toţi ca titulari.

Reacţia lui Marius Şumudică, după eşecul cu Kayserispor

La finalul meciului, Marius Şumudică a reacţionat după debutul pe banca tehnică a celor de la Gaziantep, în cel de-al doilea său mandat.

Tehnicianul în vârstă de 52 de ani a tras un semnal de alarmă şi a precizat foarte clar că jucătorii trebuie să-şi revină repede şi să câştige următoarea partidă.

”Am jucat foarte bine în prima repriză. Am ajuns de multe ori în poziţii de a marca, am fi putut să o facem, dar nu am reuşit.

A fost imposibil să marcăm. Am avut mai multe cornere, mai multe lovituri libere şi mai multe şuturi, dar nu am înscris. Trebuia să ne arătăm calitatea. 

Trebuie să ne îmbunătăţim jocul, i-am antrenat doar cinci zile şi am făcut deja patru transferuri. Nu va fi uşor. 

A fost o presiune foarte mare pe Kayseri şi nu au putut să iasă jumătatea lor în primele 20 de minute. Când începi meciul cu penalty devine foarte dificil. Toată lumea trebuie să se trezească!

Cine vrea să îşi dea sufletul pe teren trebuie să facă sacrificii. Trebuie să luăm trei puncte în meciul viitor”, a declarat Şumudică, conform celor de la ntvspor.net.

Astfel, Gaziantep rămâne fără punct în primele cinci jocuri şi este ultima în Superliga Turciei.

Afla mai multe despre: marius sumudicaturciagaziantep 

viewscnt
Articole similare

Au mai rămas

Vezi trailerul