Real Madrid a avut parte de o primă parte a meciului excelentă pe terenul celor de la Deportivo Alaves.
Trupa pregătită de Carlo Ancelotti a deschis scorul în minutul 19, prin reuşita fundaşului Asencio. Golul înscris de apărătorul oaspeţilor a fost anulat la VAR. Eduardo Camavinga a reuşit să înscrie un gol validat de arbitrajul VAR, în minutul 34, din pasa lui Federico Valverde.
Kylian Mbappe, eliminat în Alaves - Real Madrid
În minutul 38, Kylian Mbappe a văzut cartonaşul galben în urma unei intrări dure asupra lui Antonio Blanco. Arbitrul partidei, Soto Grado, a fost chemat la VAR să verifice faza iar după câteva reluări, "centralul" a luat decizia de a-l elimina pe francez.
"Soto Grado a revenit asupra deciziei iniţiale şi i-a arătat francezului cartonaşul roşu, în drumul acestuia spre vestiare. A intrat mult prea târziu cu intervenţia sa asupra gambei lui Antonio Blanco.", au notat jurnalişti de la AS.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mbappe s-a îndreptat spre tunel imediat după decizia arbitrului de centru, iar adversarul asupra căruia a intervenit în minutul 38 a putut continua partida.
Madrilenii au încheiat primul act în avantaj, cu scorul de 1-0. Pentru Mbappe este a patra eliminare din carieră şi prima de la transferul său la Real Madrid.
- Citește și
- Spaniolul de la Dinamo s-a convins după şase luni în România: "Nu îmi place traficul din Bucureşti". Mâncarea l-a fascinat
- De Bruyne recunoaşte că a simţit un sentiment de uşurare după ce şi-a anunţat plecarea de la Manchester City. Ce spune despre noul club
- Florin Andone, din nou decisiv pentru Atletico Baleares. Echipa românului continuă lupta pentru promovarea în liga a treia
- "Viitorul meu este în aer". Pe final de contract la Rangers, Ianis Hagi le-a transmis conducătorilor ce decizie a luat
- VIDEO | Rangers, salvată de Ianis Hagi! Românul a marcat superb în ultimele secunde ale meciului cu Aberdeen
- OFICIAL | Antrenor demis. Echipa avea patru eşecuri la rând în campionat: ”Mult noroc!”
- Emil Boc, prima reacţie după ce a fost prezent la U Cluj - Dinamo 2-4: ”Felicitări!”
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: real madrid, kylian mbappe, deportivo alaves, la liga, spania