Colorado Avalanche au revenit de două ori, după ce au fost conduşi de Winnipeg Jets, au avut un gol de aur anulat în prelungiri, dar au reuşit să câştige până la urmă cu 3-2 şi să urce un loc în clasament.
Colorado a simţit din plin lipsa căpitanului Gabriel Landeskog, golgeterul echipei, suspendat 4 meciuri pentru o lovitură cu crosa aplicată unui adversar. Gazdele s-au mişcat greu şi canadienii cu condus cu 1-0 şi 2-1 până în repriza a treia, când fundaşul rus Nikita Zadorov a egalat pentru Avalanche.
În prelungiri, Colorado a intrat cu superioritate numerică şi credea că a câştigat partida după doar 15 secunde, dar golul de aur al lui Nathan MacKinnon a fost anulat pentru ofsaid, după analiza video. Tot MacKinnon a marcat în secunda 59, gol valabil, de această dată, şi Avalanche trece de Minnesota în clasament şi se apropie la un singur punct de locul 4 în divizia Central a NHL.
Vineri dimineaţă, de la ora 04.00, Telekom Sport transmite în direct cel mai aşteptat duel al săptămânii. Prima confruntare directă din acest sezon între Connor McDavid şi Auston Matthews, în derby-ul Canadei, Edmonton Oilers – Toronto Maple Leafs.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: colorado, winnipeg, nhl, telekom sport, exclusiv, hochei