Meciul Bochum – Borussia Monchengladbach, întrerupt definitiv vineri după ce un arbitru asistent a fost lovit în cap cu un obiect aruncat din tribună, nu se va rejuca, informează l’Equipe.
“Conform regulilor DFB care se aplică tuturor cluburilor, meciul echipei VfL Bochum trebuie să fie considerat pierdut cu scorul de 0-2, pentru că este clubul responsabil de spectatorii săi şi culpabilitatea spectatorilor este imputabilă clubului”, a explicat Stephan Oberholz, preşedintele tribunalului sportiv al federaţiei germane.
El a calificat decizia drept una “obligatorie şi fără alternativă”, precizând că rejucarea meciului sau disputarea ultimelor 20 de minute era imposibilă.
Bochum a pierdut partida cu Gladbach la ”masa verde”
Meciul VfL Bochum - Borussia Monchengladbach a fost întrerupt definitiv, vineri, după ce arbitrul asistent Christian Gittelmann a fost lovit în cap cu obiect aruncat din tribună, cel mai probabil un pahar de bere.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În minutul 70, la scorul de 2-0 în favoarea echipei Borussia Monchengladbach (goluri Alassane Plea '55 şi Breel Embolo '61), un obiect aruncat de un fan al lui Bochum l-a lovit pe Gittelmann în cap.
Arbitrul de centru Benjamin Cortus a întrerupt jocul şi a părăsit terenul cu asistenţii săi, urmaţi la scurt timp de jucătorii de la Gladbach.
Fotbaliştii gazdelor au mers la suporteri şi le-au bătut obrazul, apoi au părăsit şi ei terenul.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Edi Iordănescu, forţat să se bazeze mai puţin pe unul dintre cei mai importanţi jucători ai echipei naţionale: ”Nu ne putem lipsi de el”
- Clubul din România care risca să nu poată juca în Liga 1 are şanse de a obţine licenţa! Instanţa a decis: ”Admite cererea formulată”
- Cristi Chivu, cale liberă să devină antrenorul uneia dintre cele mai mari echipe din Europa: ”Are rezultate acolo. Parcursul e desenat”
Afla mai multe despre: bundesliga