You are here:

"Mi-a zis un acţionar de la Dinamo că facem buget de 30 de milioane de euro". Avantajul "câinilor" în faţa rivalelor FCSB sau Rapid | EXCLUSIV

"Mi-a zis un acţionar de la Dinamo că facem buget de 30 de milioane de euro". Avantajul "câinilor" în faţa rivalelor FCSB sau Rapid | EXCLUSIV

Dinamo București

Comentarii

Ionuţ Chirilă a dezvăluit discuţia purtată cu un fost acţionar de la Dinamo Bucureşti, căruia nu i-a dat numele. Antrenorul a aflat ce buget a fost propus, în trecut, dar şi ce măsuri de siguranţă ar fi trebuit să-şi ia conducerea, în cazul în care planul ar fi devenit realitate.

"Mi-a zis un acţionar de la Dinamo că facem buget de 30 de milioane de euro"

Dinamo Bucureşti trece prin a doua insolvenţă din ultimii ani, iar noii conducători ai clubului încearcă să ţină situaţia sub control şi să scape clubul de datorii. Totuşi, istoria clubului putea fi alta, după cum susţine Ionuţ Chirilă. El a dezvăluit ce a discutat cu un fost acţionat. 

"Strategia e falimentară, din punct de vedere administrativ şi al managementului tehnic. De 10 ani se numesc conducători la Dinamo şi antrenori fără un criteriu de competenţă. Dinamo este pe.... Vorbim despre un "New Dinamo" de 10 ani, care a scăpat de o insolvenţă şi de un faliment şi acum intră în alt faliment.

Mi-a zis un acţionar de la Dinamo, nu-i dau numele, în trecut, că facem buget de 30 de milioane de euro. Am spus că dacă facem bugetul ăsta de 30 de milioane de euro şi tu cumperi un jucător de 2 milioane de euro, a cărui valoare e de 100.000 dolari, bugetul nu mai e de 30, e de 28. Şi, dacă mai faci de cinci ori greşeala asta, s-a terminat bugetul. Asta s-a întâmplat la Dinamo, la o scară mai mică. Dinamo întodeauna a trăit din ce a construit, nu din ce a cumpărat. Zecile de milioane de euro le-au făcut Tararache, Petre, Marius Niculae, Radu Ştefan, Răducioiu, Lupescu, jucători care n-au costat nimic, zero lei, zero bani, născuţi acolo", a declarat noul antrenor al Academicii Clinceni pentru Telekom Sport.  

El a mai afirmat că în toţi aceşti ani conducătorii nu au reuşit să beneficieze de avantajele pe care le-au avut, la Dinamo Bucureşti: "E unul din puţinele cluburi din Europa care are un complex în mijlocul unei capitale. Selecţia la dinamo e fabuloasă, în timp ce Steaua are un cartier, Regia, un cartier, Giulestiul, un cartier... La Dinamo, la selecţie, şi am trăit-o pe pielea mea, veneau şi de la universitate, şi din Colentina, din Pantelimon, au un club la un kilometru şi jumătate de Piaţa Universităţii. 

Să ai un om, nu vreau să vorbesc despre mine acum, care ţi-a demonstrat că poate construi jucători şi îi transformă din perspective în certitudini şi tu eşti pe un canal, nu te poţi duce nici stânga, nici dreapta, nici transferuri nu poţi să faci... Poţi, dar n-ai bani să faci. Şi trebuie să transferi în certitudini jucători, pe care îi ai acolo şi tu nu-mi dai Dinamo de 10 ani? (n.r. - Te-a sunat cineva după plecarea lui Bonetti?) Nu şi nici nu mă va suna de la Dinamo niciodată", a adăugat Ionuţ Chirilă. 

Ce ar putea însemna revenirea lui Mircea Rednic la Dinamo Bucureşti

Mircea Rednic e favorit să preia banca tehnică a lui Dinamo Bucureşti, după plecarea lui Dario Bonetti, iar "câinii" ar putea da mai multe lovituri dintr-un foc, odată cu revenirea antrenorului. Datorită faptelor din trecut, "Puriul" şi-ar putea apropia de el lotul de jucători. Mai mult, el a recunoscut că şi-a dorit să investească în club, alături de alte persoane. 

 

Afla mai multe despre: dinamo bucurestiionut chirilainvestitor dinamo bucurestiionut chirila dinamo bucuresti 

viewscnt
Articole similare