Fundaşul camerunez Michael Ngadeu (32 de ani) a plecat de la KAA Gent, după trei ani şi jumătate.
Fostul fundaş al celor de la FC Botoşani, din perioada 2014-2016, a ajuns la un acord cu formaţia chineză Beijing Guoan şi joi a fost prezentat oficial.
Michael Ngadeu a ajuns în China
În cei trei ani şi jumătate petrecuţi la Gent, Michael Ngadeu a bifat 170 de meciuri, în care a înscris 10 goluri şi a oferit trei pase de gol.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Internaţionalul camerunez a primit o ofertă din China, de la Beijing Guoan, iar Gent nu s-a opus transferului, chiar dacă nu a încasat niciun ban în schimbul său.
- 2,5 milioane de euro este cota pe piaţă a lui Michael Ngadeu, conform transfermarkt.de.
”După aproape patru ani la KAA Gent, Mike Ngadeu a decis să părăsească echipa. Apărătorul nostru în vârstă de 32 de ani a primit o ofertă de nerefuzat de la clubul chinez Beijing Guoan.
Contractul lui Mike cu Gent expira la sfârşitul actualului sezon. Am purtat discuţii pentru prelungire, dar în acelaşi timp a apărut interesul din China.
Beijing Guoan şi Ngadeu au ajuns la o înţelegere, fereastra de transferuri este deschisă până pe 7 aprilie, astfel că am fost obligaţi să cădem de acord asupra transferului”, a fost anunţul clubului belgian, pe site-ul oficial.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Înainte de a pleca de la FC Botoşani, către Slavia Praga, Michael Ngadeu a fost dorit şi de Gigi Becali la FCSB, dar mutarea nu s-a mai perfectat.
- 1,4 milioane de euro a încasat FC Botoşani în schimbul lui Michael Ngadeu: 500.000 de euro de la cehi + 900.000 de euro din partea belgienilor de le Gent, în momentul transferului către Belgia.
Afla mai multe despre: ngadeu, china, beijing guoan, gent