Mihai Pintilii, fostul antrenor secund al celor de la FCSB, l-a remarcat pe Alexandru Stoian, una dintre promisiunile din lotul celor de la FCSB.
Tânărul fotbalist de atac, eligbil regulii U21, a înscris de cinci ori în tricoul celor de la FCSB, în acest sezon. Fostul său antrenor de la FCSB, Mihai Pintilii, crede că Stoian este singurul fotbalist la care Gigi Becali poate să spere că va aduce o sumă importantă în conturile clubului. Pintilii i-a avertizat însă pe cei de la FCSB că Stoian nu este un jucător de bandă, ci poate evolua doar pe postul de vârf.
Mihai Pintilii: "Până în cinci milioane"
"E singurul jucător de la FCSB pe care se pot lua bani mulţi la ce calităţi are, dar trebuie lăsat. În bandă nu poate, e vârf. E tânăr, noi avem aşteptări de la Stoian ca şi cum ar fi Tănase sau Olaru.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Să nu ne comparăm cu ăia de afară, că nu avem nicio şansă. Până în cinci milioane (n.r. – se pot lua pe Stoian) Important e să crească frumos.", a declarat Mihai Pintilii, la Prima Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
900.000 de euro au plătit cei de la FCSB pentru transferul lui Alexandru Stoian, în ianuarie 2025. Crescut de Farul Constanţa, Stoian a debutat în Superliga în sezonul 2022/2023, într-o partidă cu FC U Craiova 1948.
650.000 de euro este cota fotbalistului născut la Madrid, conform transfermarkt.com. Stoian reprezintă România la nivel U19, naţională pentru care a strâns 18 selecţii.
- Citește și
- Rădoi, criticat aspru de un fost antrenor de la FCSB după plecarea în Turcia: "Ai venit să ajuţi, ajută-mă până la final. Era normal să stai"
- "Prin asemenea momente n-am trecut vreodată". Dorinel Munteanu a spus ce urmează la Hermannstadt, în plină luptă pentru evitarea retrogradării
- Mihai Pintilii a indicat meciul care va decide soarta unei echipe din Superliga: "Acolo se joacă retrogradarea"
- Rapid poate profita după eliminarea lui Dinamo din Cupa României! Căpitanii au dat verdictul: "De fiecare dată s-a întâmplat câte ceva" | VIDEO
- Dinamo îşi poate pierde un titular în vară! O echipă dintr-un campionat de top al Europei a trimis deja oferta
- "E primul lucru pe care i l-am spus. Să aibă grijă". Prima reacţie a lui Radu Voina după ce fiul său a devenit preşedintele FRH
- Inimă de „tigroaică”, minte de inginer! Jucătoarea de la CSM Bucureşti şi-a spus povestea: “Încălzirea este ritualul meu”
- Prima reacţie a noului preşedinte al Federaţiei Române de Handbal. Copleşit de emoţii, i-a surprins pe toţi: "Mă aşteptam. E o zi fericită din viaţa mea"
Afla mai multe despre: fcsb, alexandru stoian, gigi becali, mihai pintilii








