Dan Nistor, mijlocaşul Universităţii Cluj, a tras concluziile după înfrângerea cu Universitatea Craiova, în care a ratat o lovitură de la 11 metri.
La flash-interviu, Dan Nistor a atras atenţia asupra evenimentelor petrecute la finalul partidei. După meci,regizorul transmisiunii a surprins imagini incredibile, cu Sorin Cârţu în prim-plan.
Preşedintele Universităţii Craiova a coborât pe gazon şi a intrat într-un conflict cu Andrei Artean, fotbalistul echipei oaspete.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Fosta glorie a Universităţii Craiova i-a făcut semn lui Artean să tacă şi a fost cu greu liniştit de oamenii din staff-ul oltean. Mai mult decât atât, Cârţu pare că i-a adresat cuvinte grele lui Artean, care la rândul său a fost îndepărtat din zona conflictului de un oficial al lui U Cluj.
Dan Nistor, cel care a îmbrăcat tricoul Universităţii Craiova timp de trei sezoane, a criticat atitudinea lui Sorin Cârţu şi a dezvăluit că Mirel Rădoi, antrenorul echipei oltene, şi-a cerut scuze pentru atitudinea lui ”Sorinachio”.
Dan Nistor, dezgustat de felul în care a fost primit la Craiova. Rădoi şi-a cerut scuze, în numele lui Cârţu
"Un meci frumos, cu multe ocazii, au câştigat cu puţin noroc. Trebuia să vină această ratare, învăţăm din aceste greşeli. Acest eşec ne va întări şi mai tare.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Am un respect deosebit faţă de Mihai Rotaru şi Mirel Rădoi, dar domnul Rotaru ar trebui să-şi aleagă mai bine angajaţii, nu e normal să vină el să-şi ceară scuze pentru anumite persoane. E nepermis ca domnul acela să vină să ne scuipe.
Nu trebuia să vină domnul Cârţu să vină se ne înjure, să se comporte aşa. E un fost mare fotbalist, antrenor, nu ai voie să te prezinţi aşa. Vreau să-i mulţumesc lui Mirel Rădoi, pentru că a venit să-şi ceară scuze.
Se strânge, campionatul e frumos, puternic. Le mulţumesc suporterilor Craiovei că m-au lovit cu diverse chestii. Foarte frumos!", a spus Dan Nistor, după Craiova - U Cluj 1-0.
VIDEO | Scandalul din finalul partidei U Craiova - U Cluj, în care au fost implicaţi Cârţu şi Artean
Afla mai multe despre: superliga, universitatea craiova, u cluj