You are here:

Mihai Teja, prima înfrângere după o lună de zile în Danemarca. Vejle rămâne pe ultimul loc în clasament după 16 etape

Mihai Teja, prima înfrângere după o lună de zile în Danemarca. Vejle rămâne pe ultimul loc în clasament după 16 etape
Comentarii

Vejle, echipa pregătită de Mihai Teja, a suferit un eşec cu scorul de 2-0, în faţa celor de la Randers.

Mihai Teja, fostul antrenor al unor echipe precum FCSB, FC Botoşani, Gaz Metan Mediaş sau FC Voluntari, a pierdut primul meci după o serie de trei partide fără înfrângere, în Danemarca.

Vejle, echipa antrenată de tehnicianul român, a fost învinsă cu 2-0 pe terenul celor de la Randers. Gazdele au ratat un penalty încă din primele şase minute. Simen Nordli a irosit şansa de a deschide scorul încă din primele minute.

Vejle, prima înfrângere în luna noiembrie

Acelaşi Nordli a reuşit o "dublă" decisivă în repriza secundă. Atacantul norvegian i-a adus lui Teja prima înfrângere după o lună. Pe 18 octombrie a venit ultima înfrângere a celor de la Vejle, 3-1 pe terenul celor de la FC Copenhaga.

Tot într-o partidă cu FC Copenhaga a debutat Teja în campionatul Danemarcei. Atunci, Vejle pierdea cu scorul de 2-1. Vejle ocupă ultima poziţie a clasamentului din Danemarca, cu şase puncte după 16 etape. Toate punctele au fost obţinute de la venirea lui Mihai Teja pe banca danezilor.

În următoarea etapă, Vejle o întâlneşte pe Midtjylland, pe teren propriu. La Vejle evoluează şi un fost jucător al celor de la CFR Cluj, Emmanuel Yeboah, împrumutat de Brondby la formaţia lui Teja.

Afla mai multe despre: vejledanemarcamihai teja 

viewscnt
Articole similare