Mirel Rădoi a vorbit despre decizia de a-l exclude pe Ştefan Baiaram din lot chiar înainte de Universitatea Craiova - Noah.
Universitatea Craiova a obţinut un punct la prima partidă de pe teren propriu a sezonului din UEFA Conference League. Oltenii au deschis scorul prin Monday Etim, fotbalist aflat la prima sa reuşită de la venirea în Bănie. Armenii au restabilit egalitatea spre final, cu lovitura de cap a lui Mulahusejnovic.
Mirel Rădoi a clarificat situaţia lui Ştefan Baiaram, unul dintre cei mai importanţi jucători ai Universităţii Craiova în acest sezon. Rădoi a luat decizia de a-l trimite pe acesta în tribună pentru a evita o posibilă eliminare a fotbalistului în vârstă de 22 de ani, cauzată de starea atacantului "alb-albaştrilor".
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Baiaram a trântit o uşă după inspecţia gazonului, fapt care l-a forţat pe Rădoi să ia o decizie drastică.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Mirel Rădoi: "E o lipsă de respect faţă de colegi"
"A fost un duel aerian pierdut. Un jucător care ultimele 11 goluri are 9 marcate cu capul, ştiam lucrul ăsta, din păcate am pierdut acolo, a sărit puţin mai devreme. O execuţie bună cu un fundaş din spate, centrarea neavând forţă mare.
Până la urmă cine intră trebuie să-şi facă datoria, nu avem un prim 11 stabilit, toţi trebuie să lupte pentru poziţia lor. (n.r. Etim) E marcatorul singurului gol pe care l-am înscris în seara asta.
Dacă era ceva ce nu funcţiona în relaţia mea cu acest jucător nu mai juca. Nu a acceptat decizia de a nu fi titular în seara asta. A ieşit la inspecţia gazonului, a dat cu uşa în fond nervos. Atunci în situaţiile astea în care am jucat foarte multe meciuri în 10, dacă îl băgam pe parcurs poate lua roşu. Nu riscam să pierdem şi această partidă, lucrurile sunt simple.
E important ca jucătorii să asculte de ceea ce decid antrenorii. În meciul trecut a ieşit în minutul 70 din cauza crampelor. Nu poţi să nu accepţi o decizia a antrenorului sau să crezi că doar dacă eşti titular poţi să joci.
E o lipsă de respect nu faţă de staff sau faţă de mine, ci faţă de colegi. Toţi ceilalţi au acceptat deciziile până acum. Dacă el crede că trebuie să fie titular de drept la echipa asta se înşală cât timp eu voi fi aici.
Încercăm, când ne uităm la prima vedere practic astea două meciuri au fost cele mai accesibile faţă de cele pe care le vom mai disputa acasă şi în deplasare. Am arătat diferit, am arătat curaj mai mult faţă de ce am arătat în partida din Polonia (n.r. cu Rakow).", a declarat Mirel Rădoi, la finalul meciului.
- Citește și
- ”Astea sunt meciurile pentru care ne-am apucat de fotbal”. Concluziile jucătorilor de la Craiova, după primul punct în Conference League
- ”A ajuns să îşi certe antrenorul. Eu nu îl mai înţeleg”. Baiaram, pus la zid de Aurel Ţicleanu după scandalul cu Mirel Rădoi
- Scandal uriaş în NBA. Un jucător important şi un antrenor principal, printre cei 30 de arestaţi în cadrul unei anchete privind pariuri ilegale
- VIDEO | Scandal în Bănie! Baiaram l-a enervat pe Rădoi şi a fost exclus din lot înainte de U Craiova - Noah. "Perla" oltenilor a fost surprinsă în tribune
- Florin Tănase, reacţie categorică după înfrângerea cu Bologna: ”Nu cred că e atât de şocant, atunci când nu joci cu aceeaşi echipă”
- ”La Olaru nu e eliminare? Îi sparge faţa”. Reproşurile lui Mihai Stoica, după FCSB - Bologna: ”Golurile primite şi arbitrajul, nişte obstacole de netrecut”
- Cel mai sincer jucător de la FCSB. Şi-a recunoscut eroarea: ”Meciul a început foarte prost din cauza greşelii mele”
- Marius Baciu a criticat un fotbalist de la FCSB după înfrângerea cu Bologna: "Inexistent!"
Afla mai multe despre: universitatea craiova, noah, mirel radoi, stefan baiaram


.webp)





