Mirel Rădoi spune că nu şi-a dat seama că Ianis Hagi i-a dat lui Rudiger mingea printre picioare înainte de a înscrie.
În meciul cu Germania, Ianis Hagi a reuşit unul dintre cele mai frumoase goluri din cariera sa. Mijlocaşul de 22 de ani a făcut o ”bicicletă”, apoi i-a trecut lui Rudiger mingea printre picioare şi a marcat cu piciorul stâng.
Însă Mirel Rădoi n-a văzut faza în toată febleţea ei. Selecţionerul României spune că, de pe bancă, nu s-a observat momentul în care Ianis a dat mingea printre picioarele lui Rudiger:
Mirel Rădoi, despre golul lui Ianis Hagi: ”Un gol frumos”
Selecţionerul României speră că reuşita lui Ianis Hagi în meciul cu Germania îi va oferi acestuia încredere, astfel încât să aibă evoluţii tot mai bune.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mirel Rădoi a explicat şi poziţia pe care a început Ianis Hagi în partida cu Germania, cea de mijlocaş dreapta:
”A fost o acţiune frumoasă, acum aflu că i-a dat mingea printre picioare (n.r. lui Rudiger) De la margine am văzut că l-a driblat pe lângă, dar e clar că Ianis şi nu doar Ianis... Şi Moruţan, şi Maxim, şi Mitriţă sunt jucători care pot creea astfel de faze.
Ne-am gândit că poate, în momentul în care avem un mijlocaş de bandă de viteză, ar trebui ca celălalt să aibă îndemânare foarte bună tocmai pentru situaţiile astea. Într-o parte să avem viteză, iar în cealaltă parte să putem să avem puţină calitate.
Am încercat prin acest sistem să-l urcăm foarte mult pe Raţiu sus, pentru Ianis creem un spaţiu între linii. De cate ori a intrat între linii şi a creat ori ocazii pentru el, ori situaţii pentru colegi.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Un gol frumos, sper să îi dea încredere pe mai departe şi cred că astfel de evoluţii atât pe el, cât şi pe colegii lui, trebuie să îi motiveze mult mai mult”, a declarat Mirel Rădoi.
România a fost învinsă cu 2-1 de Germania, în preliminariile CM Qatar 2022. Golurile au fost marcate Gnabry ’52 şi Muller ‘81 - pentru gazde, respectiv Ianis Hagi ‘9 pentru România.
- Citește și
- Ce notă a primit Rudiger în Bild după ce Ianis l-a ridiculizat: ”A arătat foarte rău la golul lui Hagi”
- Hansi Flick, selecţionerul Germaniei: ”Mă enervează când primim gol. Nu a fost atât de uşor să revenim în joc”
- Discursul lui Mirel Rădoi după ce "tricolorii" au arătat o altă faţă în meciul cu Germania + Ce spune despre golul lui Ianis Hagi şi despre revanşa în faţa Armeniei
- ”A învăţat de la tatăl său!” Curg laudele pentru Ianis Hagi în presa internaţională: ”Urmaşul lui Maradona din Carpaţi. L-a ridiculizat pe Rudiger”
Afla mai multe despre: mirel radoi