Adrian Mititelu junior a cedat din cauza stresului provocat de FCU Craiova 1948, club unde este foarte implicat emoţional. Tatăl său, Adrian Mititelu senior, a povestit ce a păţit Adiţă.
Adrian Mititelu junior ar fi luat prea multe antidepresive, s-ar fi intoxicat şi ar fi fost internat de urgenţă la spital. Informaţia a fost explicată de tatăl său, Adrian Mititelu senior, care a detaliat situaţia de sănătate în care se află juniorul.
Mititelu junior s-a intoxicat cu pastile şi a ajuns la spital. Cum se simte acum fiul lui Adrian Mititelu
Fiul său este foarte afectat de perioada extrem de nefastă prin care trece FCU Craiova, iar golul marcat de formaţia olteană în prelungirile partidei cu Dinamo i-ar fi provocat un stres în plus.
Acesta a luat pastile pentru a se calma, ”mai multe decât trebuia”, şi a ajuns de urgenţă la spital. Adrian Mititelu a precizat că fiul său se simte acum bine şi este în afara oricărui pericol.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Era foarte supărat în ultima perioadă. Lua pastile antidepresive. A luat cu una mai mult decât ar fi trebuit şi din această cauză e la spital. N-a fost vorba în niciun moment de suicid”, a declarat Adrian Mititelu senior, conform Iamsport.
Patronul lui FCU Craiova 1948 a mai confirmat o dată informaţia cu privire la starea de sănătate a fiului său.
”E în spital. A luat nişte medicamente pe fond de stres. Antidepresive d-alea, ca Xanaxul, dar nu Xanax. Nu ştiu cum se numesc. Acum e bine. Nu a vrut să se sinucidă! După meciul cu Dinamo, pe fond de stres, a luat mai multe decât trebuia”, a completat Mititelu senior, potrivit Prosport.
FCU Craiova a reuşit să smulgă un egal în prelungiri cu Dinamo, partidă ce s-a încheiat cu scorul de 1-1. Oltenii sunt pe loc direct retrograbil şi fără victorie în play-out.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- BREAKING | Rapid, TUN în mercato: Rrahmani, transfer de "7-8 milioane €". Oferta primită
- Darius Olaru, mentalitate de învingător: ”Meritam mai mult”. Reacţia căpitanului de la FCSB după remiza cu Rapid
- Dan Şucu a desfiinţat arbitrajul şi suporterii FCSB, după derby: ”Am văzut scene reprobabile!” Momentul care l-a dezgustat pe patronul Rapidului
Afla mai multe despre: adrian mititelu senior, adrian mititelu junior, fcu craiova