Mitriţă a fost titular la New York City şi a scos penalty-ul din care echipa sa a câştigat cu 2-1
Alexandru Mitriţă a început ca titular partida cu New England Revolution din MLS. Internaţionalul român a fost distribuit de tehnicianul spaniol al newyorkezilor în flancul stâng, într-o linie mediană ofensivă de trei alături de Moralez şi Mackay Steven.
Cu toate că au dominat copios prima repriză, gazdele au fost penalizate de golul rapid marcat de Caicedo în minutul 2. Şapte minute mai târziu, Delamea de la New England a fost eliminat de pe teren.
Până la pauză, formaţia lui Mitriţă şi-a creat 11 ocazii de gol şi a avut o posesie de 76%. Abia după pauză, Medina a egalat pentru New York, în minutul 70. Tot el a transformat o lovitură de la 11 metri în prelungirile partidei. Penalty-ul a fost obţinut chiar de Mitriţă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
O victorie prin care formaţia lui Alex Mitriţă o depăşeşte la puncte pe Philadelphia Union, liderul conferinţei Est. Românul s-a făcut remarcat şi în acest meci şi a ratat două ocazii bune în minutele 73 şi 84. În următoarea rundă, New York City va juca pe teren propriu cu Toronto FC, locul 7 în campionat.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: alexandru mitriţă