Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

MM Stoica a anunţat o vedetă de la FCSB că trebuie să plece după ce Gigi Becali a obţinut ce a dorit! "Nu se mai poate amâna nimic"

MM Stoica a anunţat o vedetă de la FCSB că trebuie să plece după ce Gigi Becali a obţinut ce a dorit! "Nu se mai poate amâna nimic"

FCSB

Comentarii

Suma mare de transfer care i-a fost propusă lui Gigi Becali a grăbit plecarea unei vedete de la FCSB. Dennis Man (23 de ani) a fost transferat la Parma, dar fotbalistul ar fi fost dispus să mai rămână în Liga 1. Mihai Stoica a fost cel care l-a anunţat că nu mai e cale de întors.

Dennis Man: "Eu aş fi dorit să mai rămân la FCSB"

Dennis Man a devenit cel mai scump fotbalist care a plecat din Liga 1 în străinătate, 11 milioane de euro plus bonusuri care i-ar putea aduce lui Gigi Becali suma de 13 milioane de euro, într-un final. Mutarea s-a făcut pe repede înainte, aşa cum recunoaşte atacantul Parmei, la aproape un an de la plecarea în Italia. 

În ianuarie 2021, atacantul se gândea că se va lupta pentru titlul Ligii 1 cu FCSB, deşi era conştient despre interesul actualei echipe. „Eu aş fi dorit să mai rămân la FCSB până în vară. Ştiam de interesul Parmei, dar voiam să stau să ne luptăm pentru titlu. Eram o echipă tot mai unită, ne simţeam bine în teren unii cu alţii şi cred că am fi avut o şansă să luăm campionatul. 

Nu ştiu dacă îl câştigam şi dacă rămâneam eu acolo, dar acum e târziu pentru asta", a declarat internaţionalul român într-un dialog cu jurnalistul publicaţiei Specialarad.ro.  

Mihai Stoica l-a anunţat pe Dennis Man care e decizia finală a FCSB-ului

Gigi Becali a obţinut milioanele de euro din partea Parmei, iar omul de afaceri le-a transmis celor din club care e decizia finală. Managerul general de la FCSB, Mihai Stoica, l-a anunţat pe Dennis Man care e miza şi că trebuie să accepte transferul, ţinând cont de dorinţa finanţatorului. Imediat, jucătorul l-a contactat pe Valentin Mihăilă, pentru a afla care e situaţia la clubul din Emilia-Romagna. 

"A venit MM (n.r -  Mihai Stoica) la mine şi mi-a spus că trebuie să plec acum, nu se mai poate amâna nimic. Sunt prea mulţi bani în joc, mi-a spus el. 

În momentul acela l-am sunat pe Vali (n.r - Mihăilă) şi l-am întrebat cum e la Parma, că am văzut că e pe penultimul loc. Vali mi-a spus că totul este perfect, condiţiile de pregătire, echipa, conducerea, tot. Am zis că e ok şi am semnat”, a continuat el pentru sursa citată. 

Transferul lui Dennis Man de la FCSB la Parma s-a lăsat cu o controversă între doi dintre cei mai importanţi impresari din fotbalul românesc. Anamaria Prodan, cea care-l reprezenta pe fostul jucător de la UTA, a fost sărită din schemă de Gigi Becali şi Giovanni Becali. Atunci, agentul a negociat direct cu şefii Parmei, iar tricolorul a schimbat tabăra. 

De altfel, Anamaria Prodan l-a dat în judecată pe Dennis Man şi aşteaptă despăgubiri, un proces fiind în derulare între părţi. 

Afla mai multe despre: fcsbmihai stoicadennis mantransfer dennis man fcsb parmamihai stoica dennis manmm stoica fcsb 

viewscnt
Articole similare