Managerul general al FCSB, Mihai Stoica, ştie că antrenorul lui CFR Cluj, Dan Petrescu, îi ţine în priză pe fotbaliştii campioanei, care au înregistrat un rezultat surprinzător în cantonamentul de iarnă.
MM Stoica, dezvăluiri despre metodele lui Dan Petrescu la CFR Cluj
CFR Cluj a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 4-3, pe UD Alzira, echipă iberică de ligă inferioară, într-un meci din cadrul stagiului de pregătire din Spania.
În ciuda victoriei la limită a campioanei cu adversari inferiori, MM Stoica recunoaşte că meciul nu e un semn bun pentru FCSB, înaintea meciului direct de peste o săptămână, la reluarea Ligii 1. Fostul colaborator al "Bursucului", din perioada Unirea Urziceni, susţine că acum principalul are un motiv pentru a-i ţine "în priză" pe jucători.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Ştii cum văd? E mănuşă (n.r. - rezultatul) pentru Dan Petrescu. E genul de antrenor care, dacă treaba merge prea bine, inventează ceva ca să poată critica jucătorii, să-i monteze mai bine. Îi vine mănuşă rezultatul. Cel mai fericit că a luat golurile a fost Dan Petrescu. Cred că se bucura la golurile marcate de echipa spaniolă decât... A făcut el ceva să ia goluri.
Ţin minte că jucam cu Abatorul Slobozia.... Cu Slobozia jucam, nu mai ştiu cum se numea şi îi făcea praf la Urziceni după meci. Tot timpul inventează... Pe El Loco Bielsa nu-l bănuieşti că nu vine cu lucruri de astea? L-ai văzut pe Guadiola luând foc în vestiar? Astea sunt cele mai interesante momente din care poţi învăţa. Ce a făcut Cuadrado cu Cristiano Ronaldo în vestiar, ce a făcut Bonucci în vestiar. E mare lucru ca antrenor să ştii să laşi un lider de genul ăsta să facă ordine în vestiar şi după să vii tu. Nu, nu, nu, nu văd (n.r. un semn bun că CFR Cluj a primit trei goluri)", a declarat expertul Telekom Sport.
Mihai Stoica a continuat şi l-a lăudat pe Dan Petrescu: "Şi dacă bătea cu 6-0, ca pe Mediaş, el era tot nemulţumit, că e ceva în neregulă. Cu Petrescu orice se întâmplă e nenorocire (n.r. - râde). N-am absolut niciun interes.
Petrescu e genial, e capabil să lucreze un sistem şi să-l joace în două zile. Dacă jucătorii înţeleg, dar îşi alege jucători care înţeleg. O zic cu părere de rău, dar ăsta e adevărul (n.r. - râde)", a mai spus oficialul FCSB.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
CFR Cluj va juca în prima etapă din 2022 din Liga 1 cu FCSB, în 23 ianuarie, în deplasare.
- Citește și
- Răsturnare de situaţie: de la "un bun ambasador al Australiei", la pericol public. Ce spunea ministrul australian care l-a blocat pe Novak Djokovic, în urmă cu 12 luni | VIDEO
- Schimbare la FCSB în echipa de start. Fotbalistul care-şi părăseşte poziţia după revenirea lui Florinel Coman: "Am discutat cu el şi i-am spus" | EXCLUSIV
Afla mai multe despre: mihai stoica, cfr cluj, fcsb, mm stoica, dan petrescu, dan petrescu cfr cluj