Neluţu Varga a anunţat că Adrian Mutu va fi noul antrenor de la CFR Cluj.
MM Stoica crede că Adrian Mutu poate fi o soluţie foarte bună pentru CFR Cluj
Oficialul celor de la FCSB are o părere foarte bună despre Adrian Mutu şi consideră că aducerea lui la CFR Cluj ar putea fi o mutare pozitivă pentru clujeni.
„Dacă faci o schimbare, o faci înainte de cantonament. Dar nu ştiu dacă era disponibil Adi Mutu atunci pentru că a trecut prin nişte momente foarte dificile. Când se schimbă antrenorul, de regulă, şocurile sunt pozitive. Pe de o parte nu a făcut pregătirea, nu a ales el jucătorii. Pe de altă parte, el cunoaşte foarte bine fotbalul românesc şi are o relaţie foarte bună cu Neluţu Varga.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
E Adrian Mutu. Se poate impune în faţa unor jucători precum Tachtsidis pentru că e Adrian Mutu şi a jucat la un nivel foarte mare. Am vorbit cu el când era antrenorul naţionalei U21 şi mie îmi place. Ştie fotbal, se vede că e preocupat. Tot ce spunea vedeam în teren. Cred că e o achiziţie foarte bună pentru CFR”, a declarat MM Stoica la Orange Sport.
- CFR Cluj a strâns 36 de puncte în 22 de meciuri şi ocupă locul 2 în Superliga României
"Sunt supărat". Cristi Balaj, foc şi pară după Botoşani - CFR Cluj 1-0, meciul care l-a demis pe Mandorlini
Sursele Orange Sport confirmă despărţirea de antrenorul Andrea Mandorlini şi startul negocierilor pentru instalarea lui Adrian Mutu.
După reacţia "la cald" a acţionarului fostei campioane, Cristi Balaj a anunţat că toate detaliile din jurul băncii tehnice vor fi puse la punct luni, în cadrul unei şedinţe.
"Luni vom discuta cu patronul despre aceste subiecte. Mâine discutăm cu domnul Varga acest subiect (n.r. - despre sosirea lui Adrian Mutu). Nu pot comenta declaraţiile patronului, nici nu e potrivit, nici nu sunt în măsură", a declarat Cristi Balaj, pentru Orange Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"Sunt supărat pentru cum am jucat azi, am jucat slab. Sunt supărat că am avut henţ, penalty, i-a şters mâna, că jucătorul care a marcat trebuia să fie eliminat în minutul 25, când l-a lovit cu cotul intenţionat, cu răutate, pe Matei Ilie. Sunt supărat", a mai spus Cristi Balaj pentru Orange Sport.