Noul şef de la FCSB, Mihai Stoica (58 de ani), rămâne unul dintre cei mai înverşunaţi adversari ai ”Regulii U21” din Superligă.
- De cinci zile, Mihai Stoica este noul preşedinte al Consiliului de Administraţie de la FCSB, adică numărul unu în club.
Mihai Stoica nu vede cu ochi buni ”Regula U21”
Mihai Stoica nu înţelege de ce Federaţia Română de Fotbal impune cu forţa această ”Regulă U21” la nivelul Superligii, mai ales că pe unele echipe, cele aflate în zona inferioară a clasamentului, pare să le încurce foarte tare această decizie.
Fostul manager general de la FCSB este curios să vadă câţi dintre jucătorii eligibili pentru această regulă în acest moment vor juca şi în sezonul următor, când pragul se va modifica din nou.
Mihai Stoica este de părere că jucătorii din campionatul României ar trebui să evolueze exclusiv pe valoare şi nu pe obligativitatea unei reguli.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Eu vreau să mai lansez o provocare: jucătorii născuţi între 1 ianuarie 2000 şi 31 decembrie 2001, pe care eşti obligat să-i foloseşti, să vedem câţi vor juca la nivelul Superligii la anul.
(n.r. - Este o generaţie destul de modestă) Aia e problema. Iar tu ne forţezi - nu pe noi, că noi avem o academie bună, Hagi are, Craiova la fel - dar tu decizi.
Uite, Chindia, poate nu are un jucător eligibil mai bun decât pretendentul pe poziţia respectivă. De ce îi forţezi? Poate d-asta sunt şi la retrogradare. De ce să faci asta?”, a declarat Mihai Stoica, la Orange Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mm stoica