adplus-dvertising
You are here:

MM Stoica, verdict clar în privinţa transferului lui Pitu: ”Îi va fi foarte greu. Cunosc Ligue 2!” | EXCLUSIV

MM Stoica, verdict clar în privinţa transferului lui Pitu:  ”Îi va fi foarte greu. Cunosc Ligue 2!” | EXCLUSIV

Stranieri

Comentarii

Alexi Pitu a fost vândut la Bordeaux, în Franţa, în schimbul sumei de două milioane de euro. Mihai Stoica a declarat că suma este una excepţională, iar fotbalistul român trebuie să se ridice la nivelul aşteptărilor.

Mihai Stoica a spus că nivelul la care se joacă în Ligue 2 este unul foarte ridicat, iar fotbaliştii care evoluează în acea ligă sunt foarte rapizi şi talentaţi

Astfel, MM Stoica a subliniat că lui Alexi Pitu îi va fi greu să joace în tricoul echipei franceze şi speră să reuşească să se impună.

Oficialul FCSB l-a amintit pe Keşeru, care s-au impus greu în Franţa, deşi erau extrem de talentat. De asemenea, expertul Orange Sport a vorbit despre Boudjema, care a jucat la Petrolul. 

”Îi va fi foarte greu. Cunosc Ligue 2!”

”E o afacere excepţională, dacă e aşa. Îi va fi foarte greu. Cunosc Ligue 2. Probabil că Bordeaux va promova. Nivelul Ligue 2 este foarte sus, mai ales pentru jucătorii de atac. Sunt mulţi jucători de sorginte africană, că nu ştiu cum să le mai spun că mă iau ONG-urile. Dacă le zic de culoare... Nu mai ştiu. 

Sunt atacanţi francezi sau din alte ţări rapizi, talentaţi, se joacă un fotbal de un nivel extraoardinar. De asta va fi foarte greu. Am spus despre Rareş Ilie că îi va fi foarte greu să se impună în Franţa. Îmi plăcea mult Rareş Ilie, iar Pitu nu exista atunci. E primul campionat în care Pitu joacă foarte bine, iar Farul face o afacere foarte bună. 

Ştiţi cine juca la 23 de ani în Ligue 2? Giroud, Koscielny, Keşeru, care s-a impus greu în Franţa, el fiind un jucător, unul dintre cei mai buni atacanţi ai României de 15 ani încoace, de la Viorel Moldovan... Nivelul e foarte sus. Să dea Dumnezeu ca Pitu să se impună acolo. 

Îl mai ţineţi minte pe Boudjema, care a venit la Petrolul din liga a patra franceză? A făcut diferenţa. Uitaţi-vă la adâncimea lotului Franţei. Dacă aduni Anglia, Germania, nimeni nu are asemenea densitate. E mult mai tare Ligue 2 decât prima ligă belgiană”, a spus MM Stoica.

Bordeaux i-a lansat în fotbalul mare pe Jules Kounde sau Aurelien Tchouameni şi, marţi noapte, l-a cumpărat pe Alexi Pitu de la Farul. Gică Hagi şi-a vândut jucătorul în Franţa, în schimbul a două milioane de euro, sumă care va intra în contul clubului de la malul Mării Negre.

viewscnt
Articole similare