Narcis Răducan a comentat zvonurile potrivit cărora ar fi dorit la FCSB ca director sportiv, funcţie ocupată acum de Mihai Stoica. Fostul internaţional susţine că nu a fost contactat de vicecampioană, dar recunoaşte că este dispus să ia loc la masa de negocieri, dacă va fi ofertat.
"Am hotărât să-mi prezint pe scurt punctul de vedere legat de zvonul ultimelor două zile referitor la o eventuală implicare a mea în managementul clubului FCSB.
Am observat reacţia prietenului meu MM Stoica, semn că n-a văzut poziţia mea, indignat că cei în cauza vehiculaţi se complac în această ipostază. Rezumând, consider că managementul FCSB-ului este de valoare, cu vastă experienţă internaţională, alături de care am lucrat şi am învăţat cu onoare, însemnând bazele cunoştinţelor mele în domeniu peste care am adăugat experienţa şi şcoala.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Nu am fost contactat şi nu am negociat cu nimeni pentru a face parte din Board-ul de conducere şi, dacă mă întrebaţi, cred că în momentul acesta la FCSB sunt oamenii potriviţi la locul potrivit.
În schimb, dacă voi fi abordat pentru o eventuală colaborare voi cere o fişă a postului clară şi transparenţă în urma căreia voi avea un răspuns în alb-negru", a notat Narcis Răducan, pe pagina sa de Facebook.
Patronul vicecampioanei, Gigi Becali, a anunţat, după remiza cu CFR Cluj, că Nicolae Dică şi Mihai Stoica au posturile puse în pericol, iar în presă a apărut o informaţie potrivit căreia cei doi ar urma să fie înlocuiţi de Edi Iordănescu, respectiv Narcis Răducan.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: narcis raducan, fcsb, becali