You are here:

Naţionala se transformă sub comanda lui Boloni. Marica ştie ce înseamnă instalarea sa: "Se impunea venirea unui antrenor cu experienţă după Contra" | EXCLUSIV

Naţionala se transformă sub comanda lui Boloni. Marica ştie ce înseamnă instalarea sa: "Se impunea venirea unui antrenor cu experienţă după Contra" | EXCLUSIV
Comentarii

Ladislau Boloni (68 de ani) e varianta ideală pentru postul de selecţioner al României, consideră acţionarul majoritar al Farului şi fostul atacant al naţionalei României, Ciprian Marica.

Ladislau Boloni, aproape de revenirea la echipa naţională

Calculele pentru postul de selecţioner s-au schimbat în ultimele săptămână. Ladislau Boloni a devenit favorit, în faţa lui Adrian Mutu şi Edward Iordănescu, iar fostul antrenor al tricolorilor a venit în ţară, pentru a purta discuţii cu FRF. 

Vineri, experimentatul tehnician s-a întâlnit cu Răzvan Burleanu, Mihai Stoichiţă şi alţi oficiali ai federaţiei, la Casa Fotbalului, unde au negociat aproape cinci ore detaliile instalării pe banca naţionalei României. 

Anunţul oficial al instalării lui Boloni ar urma să fie făcut la începutul săptămânii viitoare. 

Ciprian Marica e de părere că e varianta ideală dintre cele rămase pe lista Comisiei Tehnice a FRF şi că România va arăta diferit faţă de mandatul lui Mirel Rădoi. 

Mai mult, fostul fotbalist consideră că un astfel de selecţioner trebuia instalat imediat după mandatul lui Cosmin Contra. 

"Este un antrenor cu experienţă. Militam pentru un antrenor care să ştie să gestioneze situaţiile grele, cu nas la jucători. Se impunea venirea unui antrenor cu experienţă după Contra. E un antrenor... M-am uitat pe CV, are ce să-l recomande, a antrenat echipe bunicele şi şi-a făcut idei clare, ştie cu ce se mănâncă antrenoratul. Dintre ofertele naţionalei de acum e varianta cea mai bună. 

Consider că avem un fond de jucători... Nu avem mari individualităţi, însă cu un antrenor cu experienţă, cu o aşezare tactică bună putem compensa lipsa de valoare şi să formăm o echipă cu care să ne batem de la egal la egal. Într-o astfel de grupă ca cea din Liga Naţiunilor, un antrenor cu experienţă te poate califica. 

Dacă vrem o schimbare de plan şi o altă filosofie de fotbal (n.r. - faţă de Mirel Rădoi), atunci mergi pe experienţa lui Boloni", a declarat Ciprian Marica pentru Telekom Sport.

 

Afla mai multe despre: ladislau boloniciprian maricaselectioner romania 

viewscnt
Articole similare