You are here:

Nelu Varga a scos un jucător la vânzare: ”Am vorbit cu el”. Ar fi al 3-lea cel mai scump transfer din istoria clubului

Nelu Varga a scos un jucător la vânzare: ”Am vorbit cu el”. Ar fi al 3-lea cel mai scump transfer din istoria clubuluigalerie foto

CFR Cluj

Comentarii

Nelu Varga l-a scos la vânzare pe unul dintre cei mai buni jucători din lotul lui Dan Petrescu.

CFR Cluj a reuşit să câştige 4 titluri la rând şi este favorită pentru al 5-lea, însă în toată această perioadă n-a reuşit să vândă vreun jucător pe o sumă consistentă.

Nelu Varga a încercat să schimbe această situaţie şi l-a scos la vânzare pe unul dintre cei mai buni jucători din lot. Însă fotbalistul n-a stârnit prea mare interes în rândul cluburilor din străinătate.

Ce jucător a scos Nelu Varga la vânzare. Ar fi al 3-lea cel mai scump jucător din istoria clubului

Pe lângă performanţe, una dintre marile dorinţe ale lui Nelu Varga este să reuşească să vândă măcar un jucător pe an, pe sume importante pentru fotbalul românesc.

Patronul lui CFR Cluj îşi doreşte ca echipa lui să urmeze exemplele oferite de FCSB şi Universitatea Craiova, care în ultimii ani şi-au rotunjit serios veniturile din vânzarea de jucători.

Însă CFR Cluj s-a bazat foarte mult în ultimii ani pe jucători cu multă experienţă, aflaţi aproape de finalul carierei, astfel că n-au stârnit interes în ciuda faptului că au obţinut performanţe.

Totuşi, în acest sezon există un jucător pe care Nelu Varga speră să încaseze bani mulţi. Este vorba despre Claudiu Petrila, 21 de ani, unul dintre cei mai în formă jucători de la CFR Cluj.

În acest sezon, mijlocaşul în vârstă de 21 de ani a adunat 24 de apariţii (14 în Liga 1), timp în care a marcat 5 goluri (4 în Liga 1) şi a reuşit 3 assist-uri.

Nelu Varga vrea să profite de forma bună prin care trece Petrila şi l-a scos la vânzare. Zvonko Milojkovic, impresarul lui Bogdan Planic, a dezvăluit că Varga i-a transmis că Petrila este de vânzare în schimbul a 5 milioane de euro.

Zvonko Milojkovic susţine însă că mijlocaşul de 21 de ani nu are calităţi suficient de interesante pentru a-i aduce această sumă lui Nelu Varga:

”Am vorbit cu Varga, patronul de la CFR, şi cu Vasile Dâncu. Au fost aici, la Belgrad, când au jucat cu Steaua Roşie. Varga mi-a zis „dacă găseşti vreun club interesat, îl putem vinde pe Petrila cu cinci milioane de euro!”. Nu am cum”, a declarat Zvonko Milojkovic pentru GSP.ro.

Dacă totuşi Nelu Varga ar reuşi să-l vândă pe Claudiu Petrila cu 5 milioane de euro, ar fi al 3-lea cel mai scump transfer din istoria CFR-ului. Primele două locuri sunt ocupate de Alvaro Pereira (6,5 milioane de euro, vândut la FC Porto) şi de Lacina Traore (6 milioane de euro, Kuban Krasnodar).

Afla mai multe despre: petrila 

viewscnt
Articole similare