Hermannstadt are emoţii mari în acest final de sezon şi ar putea retrograda în Liga a 2-a, dar şefii sibienilor au în continuare încredere în Vasile Miriuţă.
Iuliu Mureşan, noul director executiv al lui Hermannstadt, a anunţat că Vasile Miriuţă va rămâne în continuare antrenorul echipei din Sibiu.
”Miriuţă rămâne, da, el a fost cel care a spus conducerii despre noi încă din iarnă. Aşa au ajuns cei de la Sibiu să ne contacteze, să ne caute. Ne-am înţeles foarte repede, oamenii sunt foarte serioşi. M-am mirat şi eu, am citit că am intrat în conflict.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
A fost de două ori antrenorul nostru la CFR, a stat câte un an, apoi el ne-a vrut la Sibiu, cei de aici au analizat şi aşa am ajuns aici. M-a sunat şi mi-a zis că mă roagă să vin, asta e relaţia dintre mine şi el”, a spus Mureşan, pentru Prosport.
Hermannstadt se află pe poziţia a 12-a, loc care duce la baraj. Sibienii se află la un punct distanţă de Dunărea Călăraşi şi la trei lungimi de Concordia Chiajna, formaţii aflate pe poziţii retrogradabile.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: hermannstadt, miriuta,