You are here:

NEWS ALERT | Dinamo - Sepsi se joacă pe Stadionul „Arcul de Triumf”. Va fi primul meci de fotbal intercluburi pe noua arenă din Capitală

NEWS ALERT | Dinamo - Sepsi se joacă pe Stadionul „Arcul de Triumf”.  Va fi primul meci de fotbal intercluburi pe noua arenă din Capitală
Comentarii

Dinamo a anunţat că meciul din Cupa României cu Sepsi OSK, programat pe 8 noiembrie, de la ora 21:00, va avea loc pe stadionul „Arcul de Triumf”.

Stadionul „Arcul de Triumf”, ”casă” pentru Dinamo! Ce meci vor disputa ”câinii” pe noua arenă din Capitală

Sunt aproape doi ani de când noul stadion Arcul de Triumf a fost dat în recepţie, însă nicio echipă de club care a dorit să-l închirieze n-a reuşit să facă acest lucru.

Situaţia a fost provocată de hibe legislative, deoarece nu era un cadrul legal pentru încheierea unui contract de închiriere cu un club. Între timp, lucrurile s-au mai aşezat, iar ”câinii” au primit undă verde!

Duelul Dinamo - Sepsi OSK Sf. Gheorghe, din etapa a doua a grupelor Cupei României, va avea loc pe stadionul „Arcul de Triumf”. Anunţul a fost făcut public.

Ministerul Sportului a acceptat cererea clubului Dinamo Bucureşti de a disputa meciul cu Sepsi Sfântu Gheorghe, din Cupa României, pe noul stadion "Arcul de Triumf", a anunţat administratorul special Vlad Iacob prin intermediul paginilor oficiale de Facebook şi Instagram.

"Suntem bucuroşi să anunţăm că vom juca în premieră pe Arcul de Triumf. Le mulţumim pe această cale domnului ministru Carol-Eduard Novak şi administratorilor Complexului Sportiv Naţional Arcul de Triumf că au acceptat cererea clubului nostru", a declarat Vlad Iacob.

Dinamo Bucureşti vs Sepsi Sfântu Gheorghe în faza grupelor Cupei României, programat marţi, 8 noiembrie 2022, ora 21:00, va fi primul meci oficial pe "Arcul de Triumf" între două cluburi de fotbal.

Inaugurat pe 3 iulie 2021, cu meciul de rugby dintre România şi Argentina, scor 17-24, noul stadion "Arcul de Triumf" a mai găzduit partida amicală de fotbal România U21 vs Finlanda U21 (scor 2-1, 25 martie 2022), precum şi România vs Elveţia la fotbal feminin (scor 1-1, 8 aprilie 2022).

Elevii lui Ovidiu Burcă au ajuns la cinci meciuri fără înfrângere în Liga 2, primul sezon din istorie pentru "câini" în eşalonul secund din România, şi a venit prima veste bună.

Veste bună pentru Dinamo! DDB, anunţul momentului: banii au intrat în conturile clubului

Afla mai multe despre: arcul de triumfdinamo 

viewscnt
Articole similare