You are here:

NEWS ALERT | Horaţiu Moldovan a plecat în Spania! Portarul va semna cu Atletico Madrid. ”Le mulţumesc celor de la Rapid”

NEWS ALERT | Horaţiu Moldovan a plecat în Spania! Portarul va semna cu Atletico Madrid. ”Le mulţumesc celor de la Rapid”

Fotbal

Comentarii

Portarul român Horaţiu Moldovan (26 de ani) şi-a făcut bagajele şi a plecat spre Spania!

Aşa cum se zvonea, Horaţiu Moldovan a plecat, luni dimineaţă, spre Madrid, acolo unde urmează să semneze cu legendara formaţie Atletico Madrid.

  • Aşadar, ”Horică” merge să-i fie ”secund” lui Jan Oblak (31 de ani), considerat unul dintre cei mai buni portari din lume ai momentului.

Horaţiu Moldovan a plecat spre Spania!

Luni dimineaţă, Horaţiu Moldovan s-a prezentat încrezător şi bucuros la aeroport pentru a bifa cel mai important zbor din cariera sa: spre Madrid. Atletico Madrid!

Titularul naţionalei României a stat de vorbă cu jurnaliştii prezenţi la aeroport, apoi s-a îmbarcat şi a plecat spre Spania.

Vreau să le mulţumesc celor de la Rapid. Dacă nu erau ei, nu eram nici la Liga 1. Cred că sunt foarte mulţi oameni cărora le mulţumesc, dar nu stau acum să îi numesc pe toţi.

Sunt foarte multe amintiri frumoase, cred că şi promovarea, şi intrarea în playoff. Întâlnirea cu suporterii pe noul Giuleşti, chiar am amintiri frumoase şi am ce povesti nepoţilor. Cel mai greu moment de la Rapid, a fost la început, când am semnat şi am pierdut la Slobozia.

Au fost foarte multe discuţii, dar când a apărut Atletico Madrid nu poţi refuza această echipă. Au fost şi cei mai decişi. Mai am de făcut vizita medicală.

Cu Diego Simeone nu am apucat să vorbesc. Cu Mister Edi am schimbat câteva mesaje, îi mulţumesc pe această cale”, a declarat Horaţiu Moldovan, la plecare.

Transferul lui Horaţiu Moldovan la Atletico Madrid ar fi trebuit să se realizeze în urmă cu câteva zile, însă portarul a dorit să mai joace un meci pentru Rapid, înainte să-şi facă bagajele, chiar dacă şi-a asumat anumite riscuri.

Atletico Madrid l-a vândut pe al doilea portar, Ivo Grbic, la Sheffield United, pentru 2.500.000 de euro şi i-a achitat clauza de transfer lui Horaţiu Moldovan, de 800.000 de euro.

Aşadar, Rapid n-a avut niciun cuvânt de spus în această problemă. A acceptat banii cu regretul că a pierdut un portar de echipă naţională.

Dan Şucu a recunoscut, la un moment dat, că oamenii din clubul său au greşit în momentul în care au acceptat ca ”Horică” să aibă o clauză de reziliere atât de mică, de doar 800.000 de euro.

Afla mai multe despre: horatiu moldovanatletico madridspania 

viewscnt
Articole similare