Universitatea Craiova a bifat al doilea eşec consecutiv în Superligă, 1-2 cu Farul, iar oltenii au început să tremure pentru un loc de cupă european
Trupa patronată de Mihai Rotaru nu a jucat rău împotriva campioanei en-titre, însă erorile din compartimentul defensiv şi ocaziile mari de gol irosite au făcut ca Farul să plece cu cele trei puncte din Bănie.
În acest moment, Universitatea Craiova este pe locul trei în Superligă, cu 31 de puncte, două mai multe decât Farul.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Fostul fundaş al naţionalei nu a avut milă când a vorbit despre Bancu: ”Are probleme de comportament!”
Nicuşor Bancu a purtat banderola de căpitan la meciul cu Farul şi a bifat primul joc din postura de titular, după aproape o lună.
Apărătorul oltean nu a făcut un meci reuşit reuşit, acţiunea de la golul doi al oaspeţilor pornind de la o greşeală personală a acestuia.
Invitat în studioul Orange Sport, Cristi Pulhac nu i-a dat notă de trecere lui Bancu, despre care a spus că are probleme, atât de ordin tactic, cât şi de comportament. Fostul căpitan al lui Dinamo este de părere că Bancu a ”uitat” să facă faza defensivă, acesta fiind preocupat prea mult de jocul ofensiv.
”La cum a jucat (n.r.- Bancu) azi, nu prindea nici lotul de tineret. Nu te lua la lot pe vremea aia pentru că nu aveai loc, era o bătălie acerbă, nu neapărat să joci, să fii în lotul naţionalei.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În primul rând, pe faza de apărare greşeşte, el trebuie să se gândească la faptul că trebuie să facă mai întâi faza de apărare, iar abia apoi faza de atac.
Şi mie îmi plăcea foarte mult să urc, dar mereu antrenorii mi-au spus că mai întâi trebuie să fac treaba bună în apărarea. el are şi probleme de poziţionare, şi de comportament. Ia multe decizii la nervi”, a spus Cristi Pulhac, la Orange Sport.
- Citește și
- Metz, victorie uriaşă în Ligue 1! Echipa lui Ladislau Boloni a învins o formaţie de UEFA Champions League
- Gigi Becali a băgat mâna adânc în buzunar pentru un jucător de la FCSB! Cine este ”norocosul” căruia i s-a dublat salariul: ”Da!”
- Gigi Becali nu are nimic de ascuns faţă de Nelu Varga, înainte de CFR Cluj - FCSB. Patronul liderului a anunţat deja primul "11"
- Gheorghe Hagi l-a propus pe Gică Popescu la o forţă din Superliga. Ce l-a făcut să îl recomande pe fostul său coleg: "Luaţi-l!"
- România, condusă cu 2-0 de Ucraina, la Billie Jean King Cup. Jaqueline Cristian a fost învinsă de Elina Svitolina
Afla mai multe despre: nicuşor bancu, cristi pulhac, echipa naţională, universitatea craiova