Antrenorul celor de la FC Argeş, Bogdan Andone (50 de ani), a tras concluziile după remiza spectaculoasă cu UTA Arad.
UTA Arad a încheiat la egalitate, pe teren propriu, cu FC Argeş, scor 3-3, într-un meci din etapa a noua din Superliga României.
Andone, concluzii după ce a ratat victoria cu UTA
Oaspeţii au condus cu 3-0, dar nu au reuşit să păstreze avantajul până la capăt. Au fost egalaţi la 3-3 şi au plecat doar cu un punct de la Arad.
La finalul meciului, Bogdan Andone a vorbit despre jocul echipei sale şi a analizat şi faza în care piteştenii au rămas în zece din minutul 82, când Ricardo Matos a primit cartonaş roşu direct, după ce l-a lovit pe Pospelov cu cotul în faţă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Dacă cineva ne întreba dacă suntem mulţumiţi cu egal înainte de meci, am fi zis cu siguranţă da. Am întâlnit o echipă extrem de puternică acasă, o echipă care e împinsă de la spate. Nu e prima dată când revin de la 0-3 şi au făcut-o contra unei echipe mult mai puternice decât noi.
Important e că după acest joc să învătăm din greşelile pe care le-am făcut. Am făcut greşeli simple, lucruri pe care le antrenăm, la fazele fixe, ştiam unde bat. Am luat goluri prea uşor. Golul de 2-3 a cântărit decisiv, a venit în minutul 45.
La golul 3, da, ce pot să spun. Yanis Pîrvu e un jucător tânăr, necopt, discutăm de un an de zile că nu trebuie să ataci decisiv în careu. Şi în prima etapă cu Rapid a făcut la fel în primele minute şi a luat galben. Atunci l-am schimbat să nu riscăm o eliminare.
Trebuie să înveţe din lucrurile astea şi să rămânem cu faptul că nu am cedat mental, ne-am bătut până la final. Am rămas şi în 10, ne-am apărat bine, am încercat să ne creăm situaţii de gol. Cred că e un rezultat echitabil între două echipe bune.
Nu sunt supărat pentru că nu a fost un gest intenţionat. Chiar am urmărit faza, nu a dat la cap. Dacă ne uităm şi la Coman. În toate săriturile din primele minute şi-a lovit adversarii şi nu s-a uitat după minge.
Înţeleg când e o lovitură cu capul intenţionat, el a urmărit mingea şi nu a ştiut ce s-a întâmplat, a urmărit mingea. L-am pierdut pentru următoarea etapă, acesta e minusul.
Trebuie să revăd jocul, să rămânem cu lucrurile bune. Avem încă mult de muncă, multe lucruri de pus la punct. E important că arătăm bine, că avem atitudine. Nu suntem de talie europeană să marcăm 4-5 goluri şi să nu primim.
Am spus-o după jocul cu Rapid, nu vom fi între cele patru echipe de la retrogradare. Avem un grup unit, asta e principala noastră caracteristică. Vom face tot ce depinde de noi pentru a ne clasa cât mai sus”, a declarat Bogdan Andone, după meci.
În clasament, FC Argeş are 15 puncte şi este pe locul 4, în timp ce UTA Arad ocupă poziţia a cincea, cu 14 puncte.
- Citește și
- CR7 de la Dinamo! Fotbalistul dinamovist a intrat în "beast mode" şi impresionează: "Zici că se termină lumea. Incredibil!"
- Lovitură în fotbalul românesc: "Steaua va promova în Liga 1, apoi va juca în cupele europene". Ministrul Apărării a făcut marele anunţ
- Jucătorul din Superliga nu s-a abţinut, după ruşinea suferită la echipa naţională: ”E lipsă de caracter. Sper ca suporterii să ne ierte”
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: bogdan andone, arges, superliga