You are here:

”Nu avem valoare pentru Mondiale”. Legendarul portar al României, despre gafa lui Aioani: ”Vin patru atacanţi şi tu construieşti?”

”Nu avem valoare pentru Mondiale”. Legendarul portar al României, despre gafa lui Aioani: ”Vin patru atacanţi şi tu construieşti?”

Echipa națională

Comentarii

Bogdan Stelea (58 de ani), unul dintre cei mai mari portari din istoria naţionalei României, a tras concluzii dure după eşecul din amicalul cu Slovacia.

Stelea, reproşuri pentru Aioani: ” Trebuie să recunoaştem”

România a pierdut şi meciul amical cu Slovacia, din deplasare, scor 0-2. Primul gol încasat de tricolori a fost un autogol al lui Bîrligea.

În schimb, cel de-al doilea a venit după o gafă colosală făcută de Marian Aioani, portarul Rapidului aflat de debutul pentru naţională.

Acesta a încercat să construiască din propriul careu, dar a pasat direct la adversar, sub presiunea slovacilor, iar Strelec a marcat facil.

Despre această eroare a portarului român a vorbit şi Bogdan Stelea, component al ”Generaţiei de Aur”, care a făcut câteva precizări cu privire la prima reprezentativă de acum a României.

“Aioani, cum să spun, este un portar care tot timpul a jucat bine din punct de vedere al construcţiei. Faptul că i s-a întâmplat acum e un mare ghinion, nu pot să fiu atât de drastic şi să îl judec pentru ce a făcut. E o manieră de a juca şi îţi asumi şi greşelile.

Sunt multe lucruri de vorbit, antrenorul e cel care dă o directivă, spune că începem să construim, dar în orice situaţie e asumarea jucătorului. Nu poţi să îţi asumi riscuri când vezi că vin patru atacanţi să facă pressing. Tu încă încerci să construieşti, e o chestie de a judeca o fază.

La primul gol, marea problemă e cum ne-am organizat la corner. Faptul că Bîrligea a primit mingea în piept sau că s-a întâmplat să o bage în poartă sunt lucruri care se întâmplă. Probabil că nu avem valoare pentru a ne califica la Mondiale.

Asta e, trebuie să o recunoaştem. Ajungem să jucăm baraje pe care nu ştim să le gestionăm sau nu avem valoare să le trecem. Pur şi simplu, ăsta e purul adevăr. Nu mă aştept ca Gică Hagi să schimbe mare lucru, nu ţine de el”, a declarat Bogdan Stelea, conform Gsp.

Bogdan Stelea a adunat 91 de meciuri la echipa naţională, cu care a fost prezent la trei Campionate Mondiale şi două Europene.

Afla mai multe despre: romaniaslovaciamarian aioanibogdan steleacm 2026 

viewscnt
Articole similare