Phillip Cocu a fost dat afară de conducerea lui Fenerbahce după ce echipa a ajuns pe un neverosimil loc 15, în campionatul Turciei.
Aventura lui Phillip Cocu în Turcia s-a încheiat destul de repede. Acesta a fost demis de la conducerea tehnică a echipei Fenerbahce după încă o înfrângere umilitoare pe teren propriu. Cocu a venit în iunie pe malurile Bosforului, după ce a câştigat trei titluri în Olanda cu PSV Eindhoven.
Însă startul de sezon la conducerea lui Fenerbahce a fost dezastruos pentru antrenorul care astăzi împlineşte 48 de ani. După zece etape, Fener are doar nouă puncte şi este pe locul 15, exact deasupra liniei retrogradării. Cocu a fost demis după înfrângere suferită de Fenerbahce pe teren propriu, cu Ankaragucu, scor 3-1.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cocu, fenerbahce